Mircea Eliade, 30 de ani de la trecerea în nefiinţă – AUDIO

Pe 22 aprilie 2016, se împlinesc 30 de ani de la moartea lui Mircea Eliade, istoric al religiilor, filosof, prozator și eseist român.

Mircea Eliade s-a născut la 9 martie 1907, în București, ca fiu al lui Gheorghe Ieremia, devenit Eliade prin schimbarea numelui.

A învățat la Liceul „Spiru Haret” între anii 1917 și 1925. Încă din perioada liceului s-a instruit în științele naturii, filosofie, beletristică, a studiat greaca veche, latina, ebraica, persana, italiana, engleza, tibetana, sanscrita, pentru a lua contact direct cu spiritualitatea fiecărei națiuni, pentru a cerceta filosofia și cultura acestora.

A urmat Facultătea de Litere și Filosofie a Universității din București încheiată cu o teză despre filozofia Renaşterii (1928), şi la Calcutta, India (decembrie 1928–decembrie 1931). Îşi susţine doctoratul în filozofie, la Bucureşti, cu o lucrare asupra gândirii şi practicilor yoga (1933).

Între anii 1933 şi 1940, simultan cu o intensă activitate teoretică, beletristică şi publicistică, ţine cursuri de filozofie şi de istoria religiilor la Universitatea din Bucureşti.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, este ataşat cultural al Ambasadei României la Londra (1940–1941) şi al legaţiei române de la Lisabona (1941–1945).

Din 1945 se stabileşte la Paris, unde predă istoria religiilor, întâi la École Pratique des Hautes Études (până în 1948), apoi la Sorbona. Invitat în SUA, după un an de cursuri ţinute ca Visiting Professor pentru „Haskell Lectures” (1956–1957), acceptă postul de profesor titular şi de coordonator al Catedrei de istoria religiilor (din 1985 Catedra „Mircea Eliade”) a Universităţii din Chicago.

Printre scrierile sale în domeniul istoriei și filosofiei religiei se numără: „Yoga. Essai sur les origines de la mysthique indienne” (1936),  „Le Yoga. Imortalite et liberte” (1954), „Forgerons et alchimistes” (1956), „Mythes, reves et mysteres” (1957), „Naissances mystiques” (1959), „Aspects du mythe” (1963), „Le Sacre et le Profane” (1965), „La nostalgie des origines” (1972), impunătoarea lucrare „Histoire des croyances et des idees religieuses” (I-III; 976,1978,1983), „Occultism, witchraft and cultural fashions” (1976). A elaborat, de asemenea, împreună cu I.P. Culianu, un „Dicționar al religiilor” (1989), rezultat în urma studierii a 33 de religii sau grupuri de religii.

A mai publicat și volume de eseuri filosofice: „Alchimia asiatică” (1934), „Cosmologie și alchimie babiloniană” (1937), „Soliloquii” (1932), „Oceanografie” (1934), „Fragmentarium” (1939), „Mitul reintegrării” (1942), „Comentarii la legenda Meșterului Manole” și „Insula lui Euthanasus” (1943).

A colaborat, încă din anii de liceu, cu proză fantastică, articole științifice în publicații ca „Ziarul științelor populare și al călătoriilor” (debut în 1921 cu un articol științific și cu povestirea fantastică „Cum am găsit piatra filosofală”, pentru care i s-a acordat premiul I al ziarului), „Revista Fundațiilor Regale”, „Cuvântul” (în care a publicat în 1926 „Romanul adolescentului miop”), „Universul”, „Viața literară”.

A editat revistele „Zamolxis. Revue des etudes religieuses” (Paris, 1939-1942, redactor-șef), „Antaios” (Stuttgart, 1960-1972, împreună cu Ernest Junger) și a condus publicația „History of religions” (Chicago, 1961—1986). A mai redactat, împreună cu V. Ierunca, periodicele „Caiete de dor” (1951-1957), „Ființa românească” (1963-1968), „Limite” (din 1969), „Ethos” (din 1973).

Ca scriitor, a debutat cu romanul „Isabel și apele diavolului” (1930), continuând cu romane și nuvele, proză fantastică: romane — „Maitreyi” (1933, Premiul „Techirghiol-Eforie”) ce i-a adus celebritatea la numai 26 de ani, „Întoarcerea din rai” și „Lumina ce se stinge” (1934), „Huliganii” (I—II, 1935), Domnișoara Christina” (1936), „Șarpele” (1937), „Nuntă în cer” (1938), „Noaptea de Sânziene” (I-II, 1970); nuvele — „Secretul doctorului Honigberger” și „Nopți la Serampore” (1940), „Pe strada Mântuleasa” (1968), „La țigănci” (1969), „În curte la Dionis” (1977), „Tinerețe fără tinerețe” (1978). A mai publicat eseuri — „Despre Eminescu și Hasdeu” (1987), a realizat ediția critică „B.P. Hasdeu”, a scris piese de teatru — „Coloana nesfârșită” (1970) și „Iphigenia” (1974) și memorialistică — „India” (1934), „Fragments d’un journal” (I-II, 1973-1981), „Memoires”, „L’epreuve du labyrinthe” (1978).

A fost membru și președinte al Academiei americane de Științe și Arte din anul 1966, al Academiei Belgiene de Științe și al Academiei Britanice de Științe. Din 3 iulie 1990, este membru titular post-mortem al Academiei Române. A fost distins cu titlul Doctor Honoris Causa al universităților din Washington, Yale, La Plata, Chicago.

În 1937, a fost distins cu premiul I al Societății Scriitorilor Români pentru ediția critică în două volume intitulată ”B. P. Hasdeu — Scrieri literare, morale și politice”. A primit Premiul ”Bordin” al Academiei Franceze și Legiunea de Onoare (1978).