Confidenţialitate


Ministrul Tătaru: În 2-3 zile, vom fi la zi cu testele. Avem 3 focare mari de infecție | VIDEO


Ministrul Tătaru: În 2-3 zile, vom fi la zi cu testele. Avem 3 focare mari de infecție | VIDEO

Nelu Tătaru a susținut de la ora 13 prima sa conferință de presă în calitate de ministru al Sănătății.

Ministrul a anunțat că numărul infecțiilor cu coronavirus a ajuns la 3.183 în România, în creștere cu 445 față de joi.

“În cadrul sistemului medical ne confruntăm cu o situație nemaiîntâlnită. Este un sistem cu multe neajunsuri, cu personal insuficient și investiții limitate.

La nivel de DSP-uri, la preluarea mandatului am găsit personal insuficient care nu a putut face față anchetelor epidemiologice Angajăm încă o mie de persoane în cadrul acestora.

Alte o mie de persoane vor fi aduse la Serviciile de Ambulanță.

În acest moment vorbim despre trei focare: la Suceava, Arad și Deva, dar nu se impune în acest moment carantină la Arad şi la Deva.

Vrem să eliminăm lista de testelor nelucrate, aflate în așteptare”, a spus ministrul.

Nelu Tătaru a vorbit și despre situația stocurilor de materiale și medicamente existente la această dată: Peste 150 de mii de combinezoane, aproximativ un milion de mănuși și măști, aproape 400 de mii de halate sterile livrate de Unifarm. Vor fi aduse în țară 200 de ventilatoare mecanice și în jur de trei milioane de combinezoane.

Au fost alocate 23 milioane lei pentru testări PCR. Au ajuns în țară încă zece aparate prin Crucea Roșie. “În două-trei zile vom fi la zi cu testele”, spune Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătății a adăugat că trei sferturi dintre cazuri au fost confirmate la persoane cu vârste cuprinse în 40 și 79 de ani.

„Vârsta medie a deceselor este de 66 de ani, majoritatea cazurilor având boli cronice asociate. Peste 45% din totalul cazurilor a fost înregistrat ca urmare a contactului cu persoane infectate, iar numărul acestora este în creștere. 16% din totalul cazurilor confirmate au fost înregistrate în rândul personalului medical”, a spus Nelu Tătaru.

“Frații mei, România are nevoie de voi. Suntem toți într-o luptă contracronometru. E un moment dificil”, a fost mesajul transmis de ministru către medici.

Într-o Ediție Specială, Alice Iacobescu, Vlad Petreanu și Cătălin Striblea analizează declarațiile ministrului Tătaru, în studioul Europa FM, alături de Cristian Tudor Popescu, Cătălin Tolontan și Vlad Mixich.

Zi de zi, într-un Jurnal online de carantină, vă ținem la curent cu evoluția epidemică din țară, dar și din restul lumii.

La adresa solidaritate@europafm.ro, așteptăm mesajele cadrelor medicale aflate în prima linie de luptă cu noul coronavirus. Credem că medicii și asistentele sunt primii care trebuie sprijiniți pentru a ne putea ajuta la rândul lor.


Ultimele stiri
Mai mulți medici de la Spitalul de Recuperare din Borșa refuză să mai facă gărzi la Urgențe. Invocă…

O nouă formă de înșelăciune este sesizată tot mai des. Escrocii susțin că reprezintă instituții publice | VIDEO

Rețineri în cazul de corupție de la Primăria Sectorului 5. Mai mulți oficiali sunt acuzați de corupție în…

Constanța: Incendiu într-un bloc din Năvodari. Un om a fost găsit decedat | AUDIO

Proiectul de OUG care stabilește excepţiile de la măsura privind neplata primei zile de concediu medical, pus în…

Scădere a traficului de mărfuri în Portul Constanța, comparativ cu anii anteriori. Operatorul portuar Alexandru Arcaș numește printre…

Statele Unite acuză China că a făcut teste nucleare secrete și că ar vrea să fie inclusă într-un…

Gorj: Revoltă la Motru, după ce oamenii au rămas fără căldură. Societatea furnizoare nu mai are bani pentru…

Aeroportul Internațional din Suceava va avea un nou terminal. Investiția va trece de 30 de milioane de euro …

Salvați Copiii atrage atenția asupra numărului în creștere de nou-născuți care mor: „Nu avem suficiente investiții” în maternități.…