Confidenţialitate


Ministrul Justiției, așteptat în legislativ cu explicații despre raportul GRECO


Ministrul Justiției, așteptat în legislativ cu explicații despre raportul GRECO

Ministrul Justiţiei ar urma să fie prezent în plenul Senatului, miercuri, începând cu ora 10.00, la ‘Ora Guvernului’, dezbaterea politică solicitată de grupul parlamentar PNL având ca temă “Implicaţiile raportului GRECO asupra imaginii justiţiei în România”.

Iniţial, dezbaterea a fost stabilită pentru data de 3 mai, dar a fost reprogramată, amintește Agerpres.

“Poziţia PNL este că ministrul Justiţiei fuge de a veni în faţa Senatului în tot acest scandal al legilor Justiţiei şi al Codurilor penale. Se eschivează de a veni în Senat, dar până la urmă va veni şi va trebui să răspundă unor probleme foarte grave în ceea ce înseamnă Justiţia din România. De la raportul GRECO până acum s-au mai întâmplat o grămadă de lucruri. Se încearcă în continuare o ingerinţă mare în actul de Justiţie din România din partea celor de la PSD”, declara, pe 2 mai, viceliderul senatorilor PNL Eugen Pîrvulescu.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat pe 11 aprilie că liberalii au decis să îl convoace pe ministrul Tudorel Toader la dezbaterea ‘Ora Guvernului’, la Senat, în contextul raportului Grupului statelor împotriva corupţiei al Consiliului Europei. GRECO se declara profund îngrijorat de anumite aspecte ale Legii privind statutul judecătorilor şi al procurorilor, ale Legii privind organizarea sistemului judiciar şi ale Legii privind Consiliul Superior al Magistraturii adoptate recent de Parlamentul României, precum şi de proiectele de amendamente la legislaţia penală.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează