Confidenţialitate


Ministrul Educației: Examenul de Bacalaureat va avea o singură probă scrisă | AUDIO


Ministrul Educației: Examenul de Bacalaureat va avea o singură probă scrisă | AUDIO

Examenul de bacalaureat va avea o singură probă scrisă, dar care va evalua cunoștințele la mai multe discipline, indiferent de profilul la care sunt elevii. În afară de proba scrisă, absolvenții de clasa a XII-a vor avea, între altele, probe la două limbi străine.

Sunt doar câteva dintre modificările propuse în noua lege a educației care de miercuri se va afla în dezbatere publică.

Dintre probele care se dau în prezent la Bacalaureat se vor menține doar cea de evaluare a competențelor digitale și cea la limba maternă, acolo unde este cazul.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că va exista o singură probă scrisă la Bacalaureat:

„Este o probă comună pentru toți elevii de la toate filierele, profilurile și specializările. Această probă constă în evaluarea competențelor generale formate pe parcursul ciclului liceal la Limba și literatura română, la Matematică, Științe, Istoria și Geografia României și Științe socio-umane. O singură probă scrisă care să verifice competențele de bază.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

La bacalaureat, liceenii vor mai avea două probe la două limbi străine de circulație internațională, iar pentru cei care doresc o probă la alegere:

„Și acei elevi care promovează proba de competențe digitale dar consideră că au abilități de programator spre exemplu vor vaea la dispoziție o probă pentru a demonstra aceste competențe și în măsura în care vom reuși să organizăm credibil, ea va fi luată în considerare și de angajator și de universități.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În calcularea mediei finale la Bacalaureat, nu se va ține cont de nota obținută la această probă facultativă.

La celelalte probe, elevii trebuie să obțină cel puțin nota 6. Potrivit ministrului Educației, schimbările sunt valabile pentru liceenii care din septembrie 2023 vor urma planuri cadru noi de învățământ.

Citește și: Calitatea serviciilor de educație în România: Sectorul 2 din București este pe primul loc. Sectorul 5 și Drobeta-Turnu Severin, la coada topului

Redăm în continuare, detaliat, cum va avea loc examenul de bacalaureat:

Elevii care încep clasa a IX a în anul școlar 2023-2024 vor susține Examenul de bacaluareat cu următoarele probe:

A – proba scrisă de evaluare a competențelor la disciplinele cuprinse în trunchiul comun – probă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările; aceasta constă într-o probă unică, prin care se evaluează competențele generale formate pe parcursul ciclului liceal la limba și literatura română, matematică, științe, istoria și geografia României și Europei și științe socio-umane.

B – două probe de evaluare a competențelor lingvistice la două limbi de circulație internațională. Rezultatul evaluării se exprimă prin nivelul de competență corespunzător Cadrului european comun de referință pentru limbi. Elevii care promovează, pe parcursul învățământului preuniversitar, examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine au dreptul la recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la aceste examene, la cerere;

C – proba de evaluare a competențelor digitale. Rezultatul evaluării se exprimă prin nivelul de competență, în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu. Elevii care promovează, pe parcursul învățământului preuniversitar, examene cu recunoaștere europeană pentru certificarea competențelor digitale au dreptul la recunoașterea și la echivalarea rezultatelor obținute la aceste examene, la cerere;

D – probă scrisă la Limba și literatura maternă – probă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale;

E – probe scrise, facultative, specifice profilului sau specializării, la alegerea candidatului, după cum urmează:

a) pentru profilul real, specializarea matematică-informatică, din filiera teoretică, o probă scrisă din matematică și informatică cu accent pe competențele dezvoltate în cadrul acestei specializări;
b) pentru profilul real, specializarea științele-naturii, din filiera teoretică, o probă scrisă din fizică, chimie și biologie cu accent pe competențele dezvoltate în cadrul acestei specializări;
c) pentru profilul umanist, specializarea științe sociale, din filiera teoretică, o probă scrisă din istorie și științe socio-umane, cu accent pe competențele dezvoltate în cadrul acestei specializări;
d) pentru profilul umanist, specializarea filologie, din filiera teoretică o probă scrisă din limba și literatura română și limba și literatura unei limbi de circulație internațională studiate, cu accent pe competențele dezvoltate în cadrul acestei specializări;
e) pentru filiera profesională, o probă scrisă specifică domeniului de pregătire;
f) pentru filiera vocațională, o probă specifică profilului sau specializării.
Examenul naţional de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii învăţământului secundar superior, liceal, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) au susţinut proba de evaluare a competențelor lingvistice la două limbi de circulație internațională și proba de evaluare a competențelor digitale și au obținut cel puțin nivelul „independent”;
b) au susţinut proba scrisă de evaluare a competențelor la disciplinele cuprinse în trunchiul comun şi au obţinut cel puţin nota 6;
c) au susţinut probă scrisă la Limba și literatura maternă şi au obţinut cel puţin nota 6;

Absolvenţii care au susţinut proba de de evaluare a competențelor lingvistice și proba de evaluare a competențelor digitale li se eliberează certificate care atestă nivelul de competenţă lingvistică, respectiv nivelul de competenţă digitală. Eliberarea acestor certificate nu este condiţionată de promovarea probelor scrise și practice. Proba scrisă, facultativă, specifică profilului sau specializării nu condiționează promovarea examenului de bacalaureat.


Ultimele stiri
Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”

Nicușor Dan anunță blocaj în rezolvarea crizei politice, după discuțiile cu liderii fostei coaliții: „De marţi până azi,…

SUA suspendă temporar sancțiunile impuse Venezuelei pentru a permite operațiunile de salvare după cele două cutremure devastatoare

Ministerul Educației solicită inspectoratelor școlare să asigure apă potabilă, aer condiționat și asistență medicală în centrele de examen…

CM 2026. Norvegia – Franța, meci așteptat de suporterii celor două naționale pe străzile din Boston: norvegienii imită…

Liderii fostei Coaliții sunt față în față cu președintele Nicușor Dan. Partidele vin cu două propuneri de premier:…