Confidenţialitate


Ministerul Sănătății anunță că au început controalele în spitale publice și private


Ministerul Sănătății anunță că au început controalele în spitale publice și private

Ministerul Sănătății anunță că a demarat, la nivel național, verificări în spitalele publice și private, inspectorii urmând să controleze până la finalul lunii dacă unitățile sanitare respectă regulamentele.

Dacă vor fi aplicate sancțiuni, vor urma noi controale.

„Astfel, inspectorii sanitari din cadrul direcțiilor de sănătate publică vor verifica până la sfârșitul acestei luni respectarea planurilor de conformare și a planurilor operaționale în unitățile sanitare cu paturi publice și private”, informează Ministerul printr-un comunicat de presă.

Potrivit aceleiași surse, dacă va fi cazul se vor acorda termene de remediere a deficienţelor, se vor aplica sancţiuni contravenţionale conform legislaţiei în vigoare.

„La expirarea termenelor acordate se vor efectua recontroale”, mai transmite sursa citată.


Ultimele stiri
Ilie Bolojan afirmă că, în ciuda măsurilor, Guvernul nu va putea anula creșterea de preț la carburanți: „Aceste…

Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…