Confidenţialitate


Ministerul Muncii propune prelungirea programului privind înființarea de cămine pentru vârstnici


Ministerul Muncii propune prelungirea, pentru a doua oară, a programului privind înființarea de cămine pentru bătrâni în clădirile unor spitale desființate. Programul a început acum patru ani. De atunci au fost desființate 67 de spitale, din cauză că autorităţile locale nu au bani să susţină funcţionarea lor.

Ministerul Muncii propune prelungirea cu încă doi ani, până în octombrie 2017, a programului de infiintare de camine pentru varsnici, din cauza faptului că autorităţile locale nu au bani pentru a sustine funcţionarea acestor cămine.

Acum patru ani, Ministerul Sanatatii a inchis aproape 70 de spitale, care nu au mai fost finanţate din fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Autoritatile s-au gandit atunci ca e nevoie de centre de ingrijire a batranilor, asa ca au estimat ca majoritatea autorităţilor locale care aveau în administrare spitalele desfiintate, le vor reorganiza si vor înfiinţa cămine pentru persoane vârstnice. Iniţial, programul a primit un buget de 200.000.000 lei. Intre timp, bugetul s-a injumatatit, banii fiind asigurati de Ministerul Muncii.

Pana acum, prin acest program au primit finantare 19 de cămine pentru persoane vârstnice, pentru aproape 900 de beneficiari.

Ministerul Muncii arata ca autorităţile administraţiei publice locale întâmpină mari greutati în asigurarea finantarii caminelor pentru varstnici din bugetele proprii. In plus, majoritatea primăriilor care beneficiază de finanţare din program s-au adresat în repetate rânduri Guvernului pentru a cere prelungirea programului, astfel încât să nu fie nevoite să limiteze admiterea în cămine sau să le închidă.


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…