Confidenţialitate

Marius Vintilă aduce la Europa FM toate informațiile de culise de la Hollywood

Marius Vintilă debutează la Europa FM cu corespondențe în direct de la decernarea Premiilor Oscar.

El va aduce ascultătorilor postului de radio cele mai proaspete informații din lumea industriei cinematografiei americane, în rubrica ‘Hollywood Weekly’, care va fi difuzată în fiecare miercuri, de la ora 9 și 5 minute.

‘Voi vorbi despre ce se întâmplă în fiecare zi la Hollywood. Vor fi știri cu vedete și nu despre vedete, vor fi despre viața lor profesională și nu despre cea personală. Urmărim să menținem un standard ridicat al informației și să nu tabloidizăm’, a spus Marius Vintilă, care acum se pregătește pentru plecarea în Statele Unite.

Inaugurarea rubricii prezentate de Marius Vintilă va începe chiar cu Gala de decernare a premiilor Oscar de anul acesta. El va dezvălui ascultătorilor informații de culise de la pregătirile ceremoniei, dar și știri proaspete despre tot ce se întâmplă în sclipitoarea lume a Hollywood-ului.

‘Gala de decernare a premiilor Oscar este evenimentul care înnebunește, în fiecare an, mințile amatorilor de cinema. Mi se pare interesant să vedem și ce se întâmplă în spate, în culise. Voi urmări cum se construiește această fabrică adevărată, care funcționează timp de o săptămână în fiecare an: de ce logistică este nevoie, ce eforturi presupune construirea celui mai mare spectacol din lume despre cinematografie’, precizează proaspătul realizator Europa FM.

Marius Vintilă a dezvăluit și motivele care l-au determinat să se alăture postului de radio: ‘Sunt onorat să mă alătur unei echipe de profesioniști, formată numai din oameni cu experiență, fără discuție cea mai completă echipă de radio din România. În plus duceam dorul atmosferei tipice FM-ului, una caldă și plăcută, atât de necesară plăcerii de a face radio’.

Marius Vintilă completează noua echipă Europa FM, alături de Tudor Chirilă, Vlad Petreanu, Cristian Tudor Popescu, Camelia Chenciu, Ciprian Dinu și Adrian Luca. În septembrie 2012, Europa FM s-a reinventat printr-o nouă grilă de programe, care a adus stilului clasic dar contemporan al postului de rado, mai mult dinamism, mai multe vedete, muzică, știri și emisiuni de top, consolidându-și astfel poziția de lider de piață.