Romgleza: de acceptat sau de respins?
Romgleza a devenit o parte indispensabilă a vieții de zi cu zi a fiecărui român. Însă, dacă acest lucru este bun sau prost, este un subiect încă dezbătut de toată lumea. Fraze precum „îți dau feedback”, „am văzut o postare foarte funny”, „am primit un mail” pot părea normale pentru generațiile mai tinere, însă pentru părinți și mai ales bunici pot suna artificiale și lipsite de semnificație. Astfel, se întâmplă extrem de des ca o conversație în familie să se transforme într-un exercițiu de traducere din partea tinerilor, surprinși încercând să explice termeni fără echivalenți direcți în română, precum „feedback” și „update”.
Un jargon intolerabil?
Introdus de Eugen Simion în anii 1990, termenul „Romgleză” este definit drept „un jargon intolerabil care tinde să se împrăștie ca râia și să prostească și să urâțească limba”, o caracterizare care reflectă perfect felul în care mulți români privesc și în zilele de astăzi amestecul dintre română și engleză. Pentru alții, însă, romgleza este doar un semn al unei lumi tot mai conectate, în care diferențele culturale pot fi împuternicite de influențele reciproce.
Perspectiva asupra romglezei drept un parazit care se întinde asupra câmpului colorat și bogat al limbii române nu este una exagerată: asemenea unei buruieni, aceasta invadează câmpul lexical al unor domenii diverse, atât prin cuvinte particulare domeniului (în special în IT), cât și prin cuvinte esențiale comunicării interpersonale în viața socială, de la școală, și de la serviciu (e-mail, postare, story etc.). Ruptura dintre opiniile generaționale își are originile în mediile diferite în care fiecare individ a crescut: în timp ce tinerii din zilele de astăzi comunică și rămân la curent cu actualitățile lumii prin rețelele sociale, în care limba engleză este predominantă, generațiile precedente au crescut într-un context în care limba română era principalul (dacă nu și unicul) mijloc de comunicare. De aici apar și tensiunile: unii adulți interpretează folosirea romglezei ca pe o neglijență, o lipsă de respect față de limba maternă. De ce ai spune „challenge”, atunci când cuvântul „provocare” există?
Sau o transformare naturală?
Totuși, criticile acestea devin destul de exagerate atunci când considerăm istoria limbii române, care a avut propriile sale influențe lingvistice pe timpul fiecărei generații, din franceză, turcă, greacă și slavă. Cuvinte des folosite precum „coșmar”, „magazin” și „adresă” sunt provenite din limba franceză, „ghiveci” și „ciorbă” sunt din limba turcă, și așa mai departe… De asemenea, limba engleză în sine nu este pură, fără propria sa bogăție lingvistică: aproximativ 20% din vocabularul limbii engleze este derivat din greaca antică (din care fac parte cuvinte precum „therapy”, „method”, „phenomenon”, cu mari influențe și din limba latină și franceză.
Având în vedere acestea, putem spune că fiecare limbă este un organism viu, influențat de alte organisme din jurul său, aflat într-un proces constant și neîntrerupt de schimbare și adaptare. Din acest punct de vedere, putem privi existența unor cuvinte comune și universale fiecărei limbi drept un mijloc de unire a națiilor și oamenilor, de minimizare a barierelor, în tandem cu păstrarea unei esențe importante culturii țării. Văzând natura schimbătoare a fiecărei limbi, mai ales, în cazul nostru, cea „invadată” (româna) și ”invadatoarea” (engleza), devine mai ușor să nu vedem romgleza drept o amenințare, ci mai mult un factor ce facilitează comunicarea în domenii globalizate precum tehnologia și afacerile. Este, în acest caz, pur și simplu o schimbare firească în direcția unei lumi unite.
Totuși, sloganul Uniunii Europene „Unitate în Diversitate” își asumă o natură controversată în momentul în care realizăm că introducerea treptată a englezei în vocabularul tinerilor și copiilor poate avea efectul de a înlocui exact diversitatea încurajată prin globalizarea urmărită de societatea în care trăim. De aceea, este important să menținem o identitate stabilă, în paralel cu o deschidere către facilitatea comunicării dintre nații. Echilibrul dintre aceste două este esențial pentru a progresa, dar și pentru a conserva ceea ce este important.
Autor: Ștefania Marta Irimia
