Confidenţialitate


Marile manifestări religioase din aprilie, amenințate de pandemie


Marile manifestări religioase din aprilie, amenințate de pandemie

În luna aprilie, peste tot în lume, sunt marcate sărbători religioase la care se adună de obicei grupuri foarte mari de oameni, dar evenimentele care le marchează ar putea fi anulate sau micşorate din cauza pandemiei de nou coronavirus, notează Mediafax.

Paştele catolic este marcat pe 12 aprilie, iar cel ortodox, o săptămână mai tărziu, Pesah (Paştele evreiesc) începe pe 8 aprilie, Rama Navami, un important festival hindus, are loc pe 2 aprilie, iar Ramadanul începe pe 23 aprilie.

La slujba de Paşti oficiată de papa Francisc participă zeci de mii de credincioşi din lumea întreagă. Însă Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, unde se adună credincioşii, a fost închisă de poliţia italiană, iar slujbele şi funeraliile au fost anulate, motiv pentru care sărbătorirea acestui eveniment religios este pusă sub semnul întrebării. Slujba oficiată zilnic de papă la ora 7 dimineaţa este difuzată online, la fel şi cea de duminică. În ciuda restricţiilor de circulaţie impuse în Italia, papa Francisc le-a cerut preoţilor catolici să “aibă curajul să viziteze bolnavii” şi să însoţească medicii şi voluntarii.

Majoritatea bisericilor din lumea întreagă au sfătuit credincioşii să nu îşi dea mâna, să nu bea din aceeaşi cupă când se împărtăşesc şi să nu sărute icoane, cruci sau alte obiecte de cult.

Însă faptul că virusul se poate răspândi de la bolnavi la cei care stau în preajma acestora înseamnă că slujbele ar putea fi interzise sau că oamenii să nu vor participa la acestea.

Biserica greco-ortodoxă a refuzat să suspende ritualul împărtăşirii cu aceeaşi linguriţă, transmiţând că aceasta nu poate fi cauza răspândirii virusului. Criticii le-au cerut reprezentanţilor bisericii să asculte recomandările oamenilor de ştiinţă, potrivit The Guardian.

Pentru cei aproximativ 1,8 miliarde de musulmani, Ramadanul vine cu mari provocări. În această lună, ei postesc de la răsărit la apus, dar celor cu afecţiuni severe, inclusiv gripă, li se permite să mănânce.

În timpul Ramadanului, moscheile înregistrează un aflux ridicat de credincioşi. Rugăciunile de vineri au fost deja suspendate în Orientul Mijlociu, în contextul pandemiei COVID-19.

În Arabia Saudită a fost interzis accesul turiştilor de la începutul lunii februarie, deci cei care voiau să meargă în pelerinaj la Mecca şi Medina nu mai pot să o facă. Anual, Mecca este vizitată de aproximativ 12 milioane de oameni, mai ales pentru “hajj”, o manifestare religioasă care anul acesta începe pe 28 iulie.

Şi accesul evreilor care vor să meargă în Israel de Pesah ar putea fi restricţionat. Guvernul a impus o perioadă de carantină de 14 zile pentru cei care sosesc din străinătate, iar aceasta ar putea fi extinsă. Conferinţa rabinilor din Europa a recomandat credincioşilor să nu sărute Tora şi nici alte obiecte religioase. Unele sinagogi americane şi-au anulat evenimentele publice sau oferă consiliere online copiilor ce se pregătesc pentru barmitzvah.


Ultimele stiri
Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale

Alzheimer este diagnosticul unui om, dar schimbă viața unei familii. Ce trebuie să știe aparținătorii (P)

Constanța: Ce spune conducerea Oil Terminal în urma perchezițiilor DIICOT la sediul din port. Fostul director comercial și…

SUA: Opt oameni au murit după prăbușirea unei clădiri în Brooklyn, New York. Cel puțin 16 persoane au…

Noua clinică de terapie intensivă pentru nou-născuți de la Marie Curie, inaugurată după un an de întârziere. Mai…

Inflația a urcat la 6,9% în octombrie. Cele mai mari scumpiri, înregistrate la chirii și combustibili | AUDIO

Dispută PSD-PNL pe tema fondurilor PNRR. Raluca Turcan îi cere lui Sorin Grindeanu să numească jaloanele exacte aflate…

Arad: Captură de peste șase milioane de țigarete de contrabandă. Marfa, în valoare de peste un milion de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează