Confidenţialitate


Vremea de Paște: temperaturi mai scăzute decât în mod normal, ninsori slabe la munte și ploi neînsemnate cantitativ, în restul țării


Vremea de Paște: temperaturi mai scăzute decât în mod normal, ninsori slabe la munte și ploi neînsemnate cantitativ, în restul țării

De Paște, vremea va fi mai rece decât în mod normal pentru această perioadă, spun meteorologii.

La munte a nins și mai sunt șanse de ninsori, însă slabe cantitativ, spune Robert Manta, meteorolog la Administrația Națională de Meteorologie.

În restul țării, va fi rece în special dimineața și noaptea.

,,De Paște, sunt vești ceva mai bune pentru că precitațiile vor mai fi doar pe arii restrânse, vor fi slabe cantitativ. Într-adevăr, s-ar putea să mai ningă slab la munte, să apară ploi ușoare în celelalte regiuni, însă regimul termic va mai crește puțin. Vor fi temperaturi, mai ales duminică, până la 16 grade în partea de sud și de vest, însă în continuare o vreme destul de rece dimineața și noaptea, când în jumătatea de nord, mai ales, minimele vor fi apropiate sau chiar ușor sub zero grade. Per total, o vreme destul de liniștită, însă cel puțin capricioasă din punctul de vedere al temperaturilor”, a precizat meteorologul Robert Manta.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Și pe litoral va fi mai rece decât în mod obișnuit pentru această perioadă a anului.

”Și la mare o vreme ceva mai rece decât în mod normal, maxime care nu trec de 10-12 grade, minime de 3-5 grade. Cel puțin la mare se pare că nu vor fi precipitații, vom vedea și soarele. Dacă vorbim și despre București, e o vreme răcoroasă mai ales dimineața și noaptea, cu minime de 3-5 grade, însă, la amiază vom vedea și soarele, iar maximele urcă spre 14-15 grade”, a spus Robert Manta de la ANM.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Vremea se va ține rece și săptămâna viitoare, mai puțin în vestul țării, unde temperaturile vor urca până la 19 grade, iar spre finalul săptămânii, se va încălzi și în restul regiunilor.

,,Și săptămâna viitoare, vorbim despre o vreme ceva mai rece decât în mod normal, în special în partea de sud și de est, însă în vestul țării, temperaturile cresc spre 19 grade, iar vești mai bune și pentru restul țării apar abia din a doua parte a săptămânii viitoare, când temperaturile vor fi normale în toate regiunile”, a mai spus meteorologul Robert Manta.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 


Ultimele stiri
Un nou medicament pentru bolnavii de cancer pancreatic ar urma să intre în uz. Tratamentul reușește să dubleze…

Italia: Proteste violente ale elevilor de liceu în marile orașe ale țării. La Roma, tinerii au ars steagul…

Investitorii de pe Wall Street, îngrijorați de costurile uriașe ale dezvoltării AI. Veniturile estimate sunt mici, iar finanțarea…

Se redeschide Loteria Vizelor pentru SUA. Cine poate participa la programul Diversity Visa

Timiș: Tatăl unui elev de clasa a V-a și fratele acestuia, arestați după ce au bătut un profesor.…

Primăria Capitalei lansează platforma online dedicată Strategiei Culturale a Bucureştiului 2027-2036. Ciucu: „Îmi doresc și eu un festival…

Ordinul de a limita accesul Ucrainei la Starlink ar fi venit din interiorul Casei Albe. Zelenski: „Când vă…

Blocaj la Bruxelles privind bugetul UE pentru 2028–2034. Statele membre nu se înțeleg asupra propunerilor Comisiei Europene |…

Italia prelungește pentru încă o săptămână suspendarea acordului Schengen cu Spania

Atac informatic la Depozitarul Central al BVB. Instituția transmite că nu au fost accesate date ale utilizatorilor |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează