Confidenţialitate


Lucian Romașcanu, despre Crin Antonescu: Este evident că în condițiile în care există un singur candidat care se bate cu ceilalți, în special cu zona așa-zis suveranistă, sunt convins că lumea va merge după el


Lucian Romașcanu, despre Crin Antonescu: Este evident că în condițiile în care există un singur candidat care se bate cu ceilalți, în special cu zona așa-zis suveranistă, sunt convins că lumea va merge după el

Crin Antonescu – candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR-Minorități la alegerile prezidențiale – va fi singurul măsurat în sondajele din perioada următoare, a spus Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, luni, 13 ianuarie. Social-democratul a declarat că este convins că electoratul partidelor din coaliție va alege candidatul propus de cele trei formațiuni politice și Minorități, în detrimentul candidaților din zona suveranistă. 

Lucian Romașcanu: „Cu certitudine domnul Crin Antonescu va fi singurul măsurat în sondaje pentru candidatura la Președinția României”

„S-a discutat pe un calendar care are următoarele etape – joi se va da hotărârea de Guvern pentru calendarul alegerilor – 4 și 18 mai, așa cum s-a discutat. În perioada următoare va exista acel sondaj. După 20 ianuarie va exista un nou Consiliu Politic Național al PSD pentru asumarea candidaturii domnului Antonescu și stabilirea datei Congresului. Noi ne dorim ca în perioada de după 20 ianuarie imediat, probabil 26 au 27 ianuarie să aibă loc în Congres pentru desemnarea candidatului la Președinție. Cu certitudine domnul Crin Antonescu va fi singurul măsurat în sondaje pentru candidatura la Președinția României”, a declarat social-democratul.

El a spus că Antonescu va fi măsurat cu contracandidații care sunt pe piață în acest moment, dar din perspectiva candidatului Coaliției va fi singurul măsurat.

„În momentul în care există un singur candidat susținut de toate cele trei formațiuni politice plus Grupul Mimorităților, nu cred că vom avea suprrize în sondaje”, a declarat Romașcanu.

„Acum avem un singur candidat și este evident că în condițiile în care există un singur candidat care se bate cu ceilalți, în special cu zona așa-zis suveranistă, eu sunt convins că lumea va merge după candidatul nostru”, a adăugat Lucian Romașcanu.

Lucian Romașcanu, despre declarațiile lui Alfred Simonis privind o serie de voturi date de PSD către AUR: „Dacă cineva a decis să voteze altfel crezând că sprijină o candidatură a PSD, aici este o discuție individuală”

Întrebat despre declarațiile lui Alfred Simonis (PSD) cu privire la faptul că membri ai PSD au dat voturi către AUR, Lucian Romașcanu a răspuns:

„Poate domnul Simonis a votat Simion. Nu știu, întrebați-l. Nu a existat niciun fel de influență a votului din partea PSD către nimeni. Dacă cineva a decis să voteze altfel crezând că sprijină o candidatură a PSD, aici este o discuție individuală”, a spus Lucian Romașcanu.

Sursa foto: Inquam Photos / Bogdan-Ioan Buda

Citește și: Marcel Ciolacu, despre candidatul comun al coaliției: Decizia este luată. În sondaj va fi un singur candidat – Crin Antonescu. Pe urmă să o să avem CPN-ul | VIDEO


Ultimele stiri
Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

Atac armat în apropierea Casei Albe, la Washington: Cinci persoane au fost împușcate. Un suspect s-ar fi baricadat…

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale

Alzheimer este diagnosticul unui om, dar schimbă viața unei familii. Ce trebuie să știe aparținătorii (P)

Constanța: Ce spune conducerea Oil Terminal în urma perchezițiilor DIICOT la sediul din port. Fostul director comercial și…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează