Confidenţialitate


Liga 1: Universitatea Craiova – Academica Clinceni, 5-0


Liga 1: Universitatea Craiova – Academica Clinceni, 5-0

Universitatea Craiova a învins fără drept de apel Academica Clinceni, scor 5-0 (3-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 12-a a Ligii 1 de fotbal.

Dan Nistor (’11) a deschis scorul din pasa lui Andrei Ivan, Jovan Markovic a majorat diferenţa după ce Gustavo a fost blocat de portarul Ştefan Dobre (’14), iar Nicuşor Bancu a marcat al treilea gol al Universităţii, după o pasă cu călcâiul a lui Ivan (’23), notează Agerpres. În repriza secundă, Denis Ventura (71) a trimis în propria poartă mingea reluată de Andrei Ivan la centrarea lui Mihai Căpăţînă. Croatul Ante Roguljic, aflat la debut, a închis tabela (90+2), după ce a interceptat o minge de la Ventura.

Universitatea a ratat şi un penalty, prin Lyes Houri (’53), care a nimerit bara.

Universitatea are trei victorii consecutive şi un golaveraj remarcabil în aceste partide, 12-0.

Academica rămâne singura echipă din Liga I fără victorie, cu trei egaluri şi nouă eşecuri.

Tot luni, FC Botoşani și Chindia Târgovişte au remizat fără gol înscris (0-0).


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează