Jurnal de carantină: Ziua 25

Din 25 martie, România s-a alăturat statelor care au instituit carantina generală, în încercarea de a limita răspândirea cazurilor de nou coronavirus.

Experții insistă că izolarea socială este, la momentul actual, cea mai eficientă metodă de control, preluând astfel din presiunea pusă pe medici și asistente, aflați în prima linie de luptă cu actuala pandemie.

Zilnic, într-un Jurnal online de carantină, vă ținem la curent cu evoluția epidemică din țară, dar și din restul lumii.

Bilanțul deceselor a ajuns la 421.

Printre ultimele victime comunicate se numără un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea se află printre cele 6 victime ale coronavirusului anunţate, sâmbătă, de autorităţi. În vârstă de 48 de ani, bărbatul lucra la ISU din 2007.

O delegaţie a Patriarhiei Române a adus, cu o aeronavă specială, Lumina Sfântă de la Ierusalim, care le-a fost împărțită reprezentanților eparhiilor din țară.

Din cauza situației epidemice, slujbele din noaptea de Înviere se oficiază fără enoriași.

Anul acesta, din cauza pandemiei de nou coronavirus, ceremoniile pascale s-au desfășurat fără pelerini la Biserica Sfântului Mormânt.

Preşedintele Klaus Iohannis a reluat, în mesajul pascal, apelul la a respecta regulile de izolare socială. Şeful statului le cere românilor să îşi manifeste iubirea faţă de cei dragi, renunţând să se întâlnească în această perioadă dificilă pentru omenire.

La rândul său, premierul Ludovic Orban i-a îndeamnat pe români să rămână la domiciliu în noaptea de Înviere și spune că orice casă poate deveni o biserică.

Medicii și asistenții medicali trimiși în Italia să ofere ajutor, la începutul lunii, au transmis un îndemn la distanțare socială.

Spitalul militar de campanie construit de MApN în curtea Institutului „Ana Aslan” din Otopeni a început preluarea pacienților. Primii 7 bolnavi au fost aduși în unitate.

Numărul cadrelor medicale infectate cu noul coronavirus a ajuns la 1.031, potrivit raportărilor primite de Institutul Național de Sănătate Publică din teritoriu. Cele mai multe cazuri se înregistrează la Suceava (462) și Bucureşti (149).

Polițiștii și jandarmii au depistat alte 6.368 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Sancţiuni contravenţionale însumează valoarea de 13.842.854 de lei.

Unii locuitori ai cartierului hunedorean Micro 7 s-au revoltat împotriva măsurilor de izolare impuse de autorități. Izbucnit în momentul în care o patrulă a vrut să legitimeze un bărbat aflat în stare de ebrietate, conflictul a degenerat în stradă. Două autospeciale ale Poliției a fost avariate. În zonă, au fost trimise întâriri, care au restabilit ordinea. Locatarii s-au retras în imobile.

Prefectura Tulcea a anunţat că a fost instituită carantina într-un cartier din oraşul Babadag. Măsura va rămâne în vigoare pe toată perioada stării de urgenţă. În ultimele zile, în cartierul Bendea au fost confirmate 12 cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Cadrele medicale de la Spitalul de Neuro-Psihiatrie din Brașov, care sunt izolate în hoteluri pentru a evita răspândirea noului coronavirus, beneficiază de o singură masă pe zi oferită de autorități. Pentru restul hranei, angajații unității sanitare apelează la familii sau la donații realizate de restaurante.

19 angajaţi ai Spitalului Clinic Colentina, între care 16 cadre medicale, au primit confirmarea că sunt infectați cu noul coronavirus. Cu toții sunt asimptomatici şi internaţi în unitatea sanitară.

Sute de persoane au fost plasate în izolare la domiciliu sub supraveghere medicală, în județul Gorj, după ce au intrat în contact cu două femei confirmate cu noul coronavirus, în Motru și Plopșoru.

O bătrână din comuna vasluiană Epureni a sunat la 112, sâmbătă, și a spus că a fost externată din spital și nu are mâncare în casă. Polițiștii din Murgeni s-au mobilizat și au ajutat-o pe femeie, cumpărându-i mai multe alimente.

Doi pacienti şi o asistentă medicală de la Institutul Clinic Fundeni au fost depistaţi pozitiv la testul pentru noul coronavirus. Unitatea sanitară bucureșteană transmite că aceste cazuri nu îi pun în pericol activitatea.

Trei pompieri suceveni au acordat primul ajutor și îngrijirile necesare unei femei aflate în travaliu. Mama și bebelușul au fost predați echipajului de Ambulanță venit în sprijin.

Sucevenii plecați la cules de sparanghel în Germania spun că trăiesc un adevărat coșmar și că se tem pentru vieților lor.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor anunță că, până la acest moment, în rândul persoanelor private de libertate nu sunt cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus.

Tot mai multe echipamente medicale contrafăcute ajung în Uniunea Europeană, a atras atenția Europol.

Cel puţin 2,2 de cazuri de nou coronavirus au fost oficial recenzate în lume. Jumătate dintre infectări sunt înregistrate în Europa.

Protecţia Civilă italiană a raportat 482 de noi cazuri mortale de COVID-19. Bilațul epidemic a ajuns la 23.227 de morți ca urmare a infecției cu virusul SARS-CoV-2.

Autorităţile sanitare franceze au raportat alte 642 noi decese cauzate de COVID-19, boala cauzată de infecția cu noul coronavirus. Bilanțul epidemic a ajuns la 19.323 de cazuri mortale.

Autoritățile britanice au anunţat 888 de decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus. Bilanţul epidemic a ajuns la 15.464 de cazuri mortale.

Autoritățile sanitare spaniole au raportat alte 565 de noi decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus. Bilanţul epidemic a ajuns la 20.043 de cazuri mortale.

Pentru a 4-a zi la rând, numărul contaminărilor cu noul coronavirus a crescut în Germania. În ultimele 24 de ore, numărul infecțiilor a sporit cu 3.609 de cazuri. Bilanțul total a ajuns la 137.439 de cazuri de la începutul epidemiei.

Numărul de contaminări cu noul tip de coronavirus a ajuns la 82.329 în Turcia, devenind cea mai afectată țară din Orientul Mijlociu, un loc deținut până acum de Iran.

Statul american New York a anunţat 540 de noi decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus. Este cel mai scăzut bilanţ epidemic zilnic comunicat în ultimele două săptămâni.

Cel puţin 20 de oficiali care își desfășoară activitatea la palatul prezidențial din capitala afgană, Kabul, au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus. În vârstă de 70 de ani, președintele Ashraf Ghani a decis să își limiteze contactele cu echipa sa. Se crede că angajaţii au fost contaminaţi de un document oficial livrat la palatul prezidenţial.

Numărul cazurilor de noul coronavirus a ajuns la 10.000 în Japonia, la doar câteva zile după ce guvernul a extins starea de urgenţă la nivelul întregii ţări pentru a limita răspândirea infecției. Premierul japonez Shinzo Abe a cerut populaţiei să stea în case.

China a dat publicității, pentru întâia oară, o situație defalcată a cazurilor asimptomatice de nou coronavirus, dezvăluind că cei care nu dau semne de îmbolnăvire pe parcursul infecției sunt majoritari.

Regimul nord-coreean a confirmat, întâia oară, prezența noului coronavirus pe teritoriul statului asiatic. Totuși, Phenianul nu a oferit vreun bilanț al îmbolnăvirilor de SARS-CoV-2, care provoacă boala COVID-19.

Nume mari ale muzicii s-au alăturat proiectului One World: Together at Home. Dedicat cadrelor medicale, concertul caritabil va fi difuzat, sâmbătă seara (dumincă dimineața în România, începând cu ora 3.00), pe rețelele de socializare și mai multe televiziuni.

  • Jurnal online de carantină, realizat de Andrei Paleu




Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS