Judecata de joi: Ne naștem cu SRI în cap – AUDIO
Cristian Tudor Popescu: “La prima, și cea mai rudimentară, încercare a Securității de recrutare a subsemnatului ca informator, n-am refuzat de la început. „Căpitanul” mi-a spus că ar trebui să îl informez în legătură cu tot ce aud despre acțiuni dușmănoase împotriva Republicii Socialiste România. Asta nu mi s-a părut ceva de rău. Dar aveam încă de pe atunci defectul de a pune întrebări.
Când ofițerul m-a anunțat că nu am voie să destăinui nimănui nimic despre relația cu „ei”, l-am întrebat: „Dar la tribunal, unde jur să spun adevărul și numai adevărul, dacă judecătorul m-ar întreba despre colaborarea cu Securitatea Statului, ce-ar trebui să răspund?”. Omul a zâmbit superior: „N-o să te întrebe niciodată, niciun judecător așa ceva”.
„Bine”, m-am încăpățânat, „dar să zicem totuși că m-ar întreba, punem cazul, ce fac?”. A ridicat din sprâncene: „Legătura cu noi e mai presus de orice altă instituție”.
Angajamentul de informator era un protocol secret. Nimeni în afară de Securitate și de cetățeanul racolat nu știa de el. Nicio lege nu te obliga să îl semnezi. Nu exista niciun terț organism care să îl verifice înainte de a fi pus în aplicare.
Așa sunt și protocoalele secrete care ies acum puzderie la iveală, încheiate între SRI și Asociația Vier Pfoten. De fapt, nu, cu ONG-ul pentru protecția patrupedelor SRI a ratat protocolul secret, în schimb a reușit cu cel puțin 65 de instituții ale statului, de la ÎCCJ, Parchetul General, DNA, CSM, Ministerul de Interne și până la Asigurările de Sănătate, Forța de Muncă și Ministerul Culturii. Practic, SRI nu a mai racolat persoane cu bucata, ca Securitatea, a racolat instituții cu toptanul.
Apar două întrebări: 1) De ce aceste protocoale sunt secrete? 2) De ce s-au făcut ele?
Dacă la Interne sau DNA, regimul secret s-ar putea justifica prin specificul muncii de anchetă a procurorilor și polițiștilor, în cazul, de pildă, CNAS, AJOFM sau Culturii nu văd niciun răspuns rezonabil.
Iar în ce privește Înalta Curte de Casație și Justiție, răspunsul ar putea avea consecințe grave. Judecătorii, pe deasupra și supremi, nu sunt ținuți a lucra cu SRI, ei decid pe dosare care li se înaintează, nu fac anchete proprii, bazate pe informații de la SRI. Un protocol secret între ÎCCJ și SRI duce la ideea influențării, dacă nu chiar subordonării Înaltei Curți de către SRI. Un asemenea protocol (aud că ar fi chiar două), nu avea de ce să existe – judecătorii nu au treabă cu serviciile secrete.
Nu erau suficiente legile și reglementările în vigoare pentru relațiile dintre diverse organisme și SRI? De ce au acceptat atâția factori responsabili aceste protocoale pe sub tejghea?
Că de ce le-a cerut SRI, putem să bănuim, dacă ne amintim ce zicea dl Băsescu prin 2005, după afacerea jurnaliștilor răpiți în Irak: „Serviciile de informații își iubesc patria mai mult decât un simplu cetățean”. Traian Băsescu este cel care a acreditat, câtă vreme i-a convenit, ideea că Serviciile sunt ramura fruntașă a României și că rezolvă tot, în toate domeniile.
Ce scrie pe emblema SRI? „Patria a priori”. Formularea latinească „Patria a priori” este un ifos imbecil: a priori nu înseamnă, cum cred domnii Maior și Coldea, „înainte de orice”, ca importanță, adică „pe primul plan, prioritate zero”. Dacă, însă, înlocuim cuvântul Patria cu inițialele SRI, totul capătă sens. „SRI a priori”, id est omul, recte românul, înainte de orice experiență prin simțuri, de pildă, focul te frige, știe ce este SRI și ce vrea „ei”. Adicătelea, cunoașterea SRI este intrinsecă minții românești; spre deosebire de patrie, te naști cu SRI în cap, ca formă pură a priori, transcendentală, cum ar zice taica Kant.
Suntem, carevasăzică, potențiali colaboratori ai SRI încă din burta mamei.
Securitatea încheia protocoale secrete cu cetățenii ca să obțină de la ei informații. Protocoalele secrete SRI urmăresc, dimpotrivă, să trimită către instituții anumite informații. Ce facem însă, stimați europeni FM, dacă se dovedește că aceste informații sunt, mai mult sau mai puțin, niște prețioase indicații?”
