Confidenţialitate


ISIS revendică atacul terorist de la Londra


ISIS revendică atacul terorist de la Londra

Gruparea teroristă Stat Islamic (ISIS) a revendicat atacul din faţa Parlamentului de la Londra.

Anunţul a fost publicat de agenţia Amaq, afiliată grupării teroriste.

Un individ – născut în Marea Britanie, potrivit anchetatorilor – a intrat, ieri, cu autoturismul pe care îl conducea în mulţimea pietonii de pe podul Westminster.

3 dintre cele peste 40 de victime au murit. O româncă rănită se află internată în stare critică.

Ulterior, atacatorul a reuşit să înjunghie mortal un poliţist care păzea clădirea Parlamentului, fiind lichidat în cele din urmă de forţele de securitate.

Premierul britanic a declarat, într-un discurs susţinut în legislativ, că un “act de terorism a încercat să reducă la tăcere democraţia”, dar britanicii nu se tem şi nu ezită. Theresa May le-a mulţumit ”prietenilor şi aliaţilor din întreaga lume care au arătat solidaritate” cu ţara sa după atac.

Într-o convorbire telefonică avută cu şefa guvernului de la Londra, preşedintele Klaus Iohannis a exprimat solidaritatea deplină a României și a poporului român cu Regatul Unit, dorindu-le însănătoșire grabnică celor răniți.

Regina Elisabeta a II-a le-a transmis condoleanţe familiilor îndoliate.

La rândul său, Papa Francisc s-a declarat profund întristat de atac, exprimându-şi solidaritatea cu toţi cei afectaţi.

Executivul britanic a transmis, totodată, că intenţia de a declanşa, la 29 martie, procesul de retragere a ţării din Uniunea Europeană nu va fi amânată de atac.


Ultimele stiri
Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează