Confidenţialitate


Întâlnire Klaus Iohannis cu negociatorul-şef al UE pentru Brexit


Negociatorul pentru Brexit al Uniunii Europene, Michel Barnier, va fi primit, joi, la Palatul Cotroceni, la ora 15, de președintele Klaus Iohannis.

Întrevedere este importantă în contextul în care România va prelua Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în prima jumătate a anului 2019.

În această perioadă se vor finaliza şi negocierile pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Comisia Europeană l-a numit pe fostul său vicepreşedinte, Michel Barnier, drept negociator pentru Brexit, în iulie anul trecut.


Ultimele stiri
Sorana Cârstea – campioană la Transylvania Open. Ea a învins-o categoric pe Emma Răducanu

Ministerul Culturii: Zile la rând au fost semnale că se întâmplă ceva cu turnul Bisericii Reformate din Cehu…

S-a stins din viață actrița care a jucat în Arabela, serialul cehoslovac pentru copii, foarte popular în România,…

Mai mulți medici de la Spitalul de Recuperare din Borșa refuză să mai facă gărzi la Urgențe. Invocă…

O nouă formă de înșelăciune este sesizată tot mai des. Escrocii susțin că reprezintă instituții publice | VIDEO

Rețineri în cazul de corupție de la Primăria Sectorului 5. Mai mulți oficiali sunt acuzați de corupție în…

Constanța: Incendiu într-un bloc din Năvodari. Un om a fost găsit decedat | AUDIO

Proiectul de OUG care stabilește excepţiile de la măsura privind neplata primei zile de concediu medical, pus în…

Scădere a traficului de mărfuri în Portul Constanța, comparativ cu anii anteriori. Operatorul portuar Alexandru Arcaș numește printre…

Statele Unite acuză China că a făcut teste nucleare secrete și că ar vrea să fie inclusă într-un…