Confidenţialitate

INFOMANIA • 3 iunie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

Autoproclamatul lider spiritual al sectei Copiii Soarelui a fost pus în libertate condiționată de magistrații hunedoreni.

Fostul miner Adrian Ardelean Fărcaș, cunoscut drept guru Adi de la Brad, a fost arestat preventiv recent, după ce împotriva lui au fost depuse mai multe plângeri pentru viol și șantaj.

Individul conduce o comunitate într-o zonă izolată din localitatea Dumbrava de Sud, unde – până la perchezițiile de săptămâna trecută – trăiau mai mulți copii, care nu erau înscriși la medic sau la școală.

Unii părinți sunt cercetați penal în anchetă, pentru că le-au îngrădit dreptul la sănătate și educație.

De 25 de ani, în comunitatea lui Adi de la Brad ajung anual câte o mie de persoane, care pretind că se emancipează spiritual acolo.

Aflat în timpul liber, un polițist sibian a fost prins plecând dintr-un magazin produse în valoare de 52 de lei pe care nu le-a plătit. În vârstă de 36 de ani, tânărul este agent în cadrul Poliţiei municipale, fiind cercetat disciplinar pentru fapta sa.

Primar al localității ilfovene Ştefăneştii de Jos, Robert Ștefan şi alţi şapte inculpaţi au fost trimişi în judecată în dosarul exploatării sexuală a unei minore.

La momentul faptelor, în 2017, fata avea doar 12 ani. Dosarul se va judeca la Tribunalul Bucureşti.

Procurorii constănțeni fac cercetări în cazul grupului de 50 migranți descoperiți pe un vas în largul stațiunii Costineşti. Supraîncărtată, ambarcațiunea venise din Turcia.

Comisarii Gărzii de Mediu Prahova au amendat o societate din Filipeştii de Pădure care a folosit tratamente dăunătoare albinelor într-o cultură de rapiţă. Sancțiunea a fost de 60.000 de lei.

Guvernul a aprobat acordarea luna viitoare, a unui ajutor de 700 de lei pentru pensionarii cu venituri lunare mai mici de 2.000 de lei.

Banii se vor da o singură dată. Numărul beneficiarilor este estimat la 3,3 milioane de persoane. Impactul bugetar al măsurii sociale a fost calculat la 2,3 miliarde de lei.

Ajutorul va completa acordarea de vouchere electronice în valoare de 250 de lei, o dată la două luni, persoanelor cu venituri mici.

Asociațiile de pensionari spun că sprijinul este insuficient în contextul scumpirilor galopante.

La rândul lor, sindicatele critică faptul că angajații cu salariu minim (a cărui valoare netă este de 1.524 de lei) nu primesc vreun ajutor.

Guvernul a aprobat, totodată, înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate.

Ministru de resort, Alexandru Ralifa spune că lipsa investiţiilor în sectorul public sanitar, de-a lungul ultimelor 3 decenii, a creat o mare nemulţumire și, totodată, a limitat accesul pacienţilor la servicii.

Agenția va avea ca obiective principale preluarea, continuarea şi finalizarea celor 3 spitale regionale de la Iaşi, Cluj şi Craiova, dar şi preluarea a cel puţin 3 proiecte spitaliceşti din lista prevăzută în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, finanțat de Comisia Europeană.

Ministrul Sănătății dă asigurări că nu se impun măsuri suplimentare după ce în Ungaria vecină a fost semnalat un prim caz de variolă a maimuței. România va primit peste 2.000 de doze de vaccin antivariolic, a precizat Alexandru Rafila.

Apariția unui nou virus a fost semnalată în India, unde s-au înregistrat aproape 100 de îmbolnăviri, în special la copii cu vârste până în 5 ani.

Febra tomatelor este asemănătoare cu variola maimuței, pentru că se manifestă prin apariția pe corp a unor vezicule mari, rotunde și roșii. Pe lângă febră, pacientul se confruntă cu vărsături și deshidratare, dar căile de transmitere sunt necunoscute în prezent.

Au trecut 100 de zile de la invazia rusă în Ucraina. Un război în care au fost uciși peste 4.000 civili şi 11.000 militari ucraineni, conform datelor Organizației Națiunilor Unite.

Rușii au ocupat 20% din teritoriul Ucrainei, dar au suferit pierderi grele. Estimările oficiale depășesc 15.000 de morți în rândul armatei lui Vladimir Putin.

Pagubele războiului sunt estimate la sute de miliarde de dolari.

Luptele s-au intensificat pe linia frontului estic.

Ruşii încearcă să avanseze în direcţia mai multor oraşe importante din Doneţk, simultan cu consolidarea poziţiilor lor din Luhansk. Cele două regiuni formează Donbasul.

Cel mai fierbinte punct al ostilităților rămâne Severodonețk.

Ucrainenii au declanşat mai multe contraatacuri, dar ruşii deţin în continuare „cea mai mare parte” a oraşului.

Procurorii ucraineni susțin că mai multe nave ruseşti încărcate cu cereale confiscate de pe teritoriile ucrainene ocupate din regiunile Herson şi Zaporijjie au intrat ilegal în porturile din Crimeea. Administraţia de la Kiev insistă că peninsula rămâne teritoriu ucrainean şi că porturile sale sunt închise pentru navele care arborează pavilioane străine.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a avertizat că diviziunile din Europa vor crea oportunităţi pentru Rusia, despre care a spus că deja controlează o cincime din teritoriul ţării pe care o conduce.

La presiunea Ungariei, patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse a fost înlăturat de pe lista neagră a Uniunii Europene.

Kirill este un apropiat al președintelui Vladimir Putin și a încuviințat invazia armată în Ucraina.

Budapesta s-a opus includerii patriarhului pe lista persoanelor sancționate economic prin cel de-al şaselea pachet propus de Bruxelles.

Inițial, Ungaria a blocat embargoul asupra petrolului rusesc.

Fostul cancelar german s-a poziţionat ferm împotriva războiului. “Solidaritatea mea se îndreaptă către Ucraina invadată şi atacată de Rusia şi le susţin ucrainenilor dreptul la autoapărare”, a spus Angela Merkel în timpul unui discurs susținut la Berlin.

Fosta șefă a executivului german a adăugat că sprijină toate eforturile occidentale pentru a “pune capăt acestui război barbar de agresiune al Rusiei”.

Cei mai mulți români se declară de partea Ucrainei în război. Peste 70% dintre cei care au răspuns unui sondaj INSCOP consideră că Rusia este vinovată de declanşarea conflictului armat.

87% cred că liderii ruşi ar trebui condamnaţi pentru crime de război comise în Ucraina.

Sondajul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de 1.100 de persoane, la comanda Asociaţiei New Strategy Center.

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o lege ce interzice difuzarea de emisiuni informative în limba rusă.

În schimb, pot fi transmise filme, seriale, programe muzicale sau emisiuni de divertisment.

De la începutul războiului în Ucraina, autoritățile Moldovei – o ţară majoritar românofonă, dar cu o importantă minoritate rusofonă – afişează un sprijin hotărât pentru Kiev.

Găzduind numeroși refugiaţi, Republica de dincolo de Prut a depus o candidatură de aderare la blocul comunitar şi a obţinut promisiunea europenilor pentru o majorare importantă a ajutorului militar.

Moldova, în componenţa căreia este Transnistria, un teritoriu separatist ce se învecinează cu Ucraina, se teme că Moscova ar putea-o alege ca următoare ţintă.

Absolvenții de gimnaziu încheie, vineri, cursurile.

Pe 14 iunie, aceștia vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale. Două zile mai târziu, pe 16 iunie, este programată proba scrisă la Matematică.

Mii de torțe au fost aprinse de Jubileul de Platină al Elisabetei a II-a, aseară, în tot Regatul Unit. Festivitățile au debuat cu parada călare și o așteptată apariție a suveranei în balconul Palatului Buckingham, de unde și-a salutat supușii.

În vârstă de 96 de ani și aflată pe tron de 7 decenii, Elisabeta a II-a este cel mai longeviv monarh din istoria britanică.

Regina va lipsi de la slujba religioasă programată vineri la Catedrala St. Paul din Londra, după ce a resimţit un oarecare “disconfort de mobilitate”.

Absent va fi și prinţul Andrew, testat pozitiv la SARS-CoV-2. Ducele de York nu mai deţine o funcţie activă în cadrul casei regale britanice după ce a fost acuzat de abuz sexual.

Avocata actriței americane Amber Heard a anunțat că va contesta sentința primită în procesul cu fostul soț al acesteia.

Johnny Depp a ieşit învingător din această bătălie judiciară, chiar dacă juriul a ajuns la concluzia că cele două vedete hollywoodiene s-au defăimat reciproc.

Întrucât s-a prezentat ca o victimă a violenței domestice, Amber Heard trebuie să plătească despăgubiri, a căror valoare a fost redusă la 10,4 milioane de dolari.

Johnny Depp trebuie să achite daune de 2 milioane de dolari pentru că a acuzat-o de “înșelăciune” pe fosta sa parteneră.

Americanul LeBron James a devenit primul baschetbalist în activitate care este miliardar în dolari, potrivit revistei Forbes.

În vârstă de 37 de ani, starul NBA a obținut câștiguri de peste 120 de milioane de dolari în 2021, fiind al doilea cel mai bine plătit sportiv pe plan global după fotbalistul argentinian Lionel Messi.

U BT Cluj îşi păstrează trofeul de campioană la baschet masculin.

Echipa transilvăneană s-a impus pe terenul CSO Voluntari, scor 85-74 (37-40), în al patrulea meci din finala Ligii Naţionale.

Alexandru Avasiloae s-a clasat pe locul 55 la prima participare a unui gimnast român la Campionatele Europene de trambulină, joi, la Rimini (Italia), anunță Federaţia Română de Gimnastică.

După doar şapte luni de antrenamente, Avasiloae, fost săritor în apă, a reuşit să ducă la bun sfârşit şi să stea pe plasă la ambele exerciţii

Mijlocașul Cosmin Matei a plecat de la Dinamo. Curtat de UTA Arad și Universitatea Cluj, fotbalistul a semnat un contract valabil pentru două sezoane cu formația covăsneană Sepsi Sfântu Gheorghe

Dinamo a retrogradat în Liga a II-a pentru prima dată în istorie.

FCSB i-a reziliat contractul fundașului central Andrei Miron. În schimb, la vicecampioana României vor reveni Denis Haruţ şi Dragoş Nedelcu, împrumutați în ultima parte a sezonului recent încheiat la FC Botoșani, respectiv Farul Constanța.

Naționala de fotbal a României a ajuns la Podgorica, unde va juca primul meci din noua ediție a Ligii Națiunilor, contra selecționatei Muntenegrului.

Partida se va disputa sâmbătă, de la ora 21 și 45 de minute, în divizia B.

Săptămâna viitoare, pe 7 iunie, elevii lui Edi Iordănescu vor juca împotriva Bosniei Herțegovina la Zenica.

Joi seară, cap de afiş a fost confruntarea iberică dintre Spania şi Portugalia, încheiată cu o remiză, scor 1-1 în divizia A.

Naţionala de fotbal a Braziliei a învins, cu 5-1, reprezentativa Coreei de Sud, într-un meci amical disputat la Seul.

Neymar a ajuns la 73 de goluri înscrise, apropiindu-se la patru goluri de recordul deţinut de legendarul Pele. Elevii lui Tite au programată o partidă-test cu Japonia, peste patru zile.

Poloneza Iga Swiatek (1 WTA) s-a calificat în finala Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului, trecând de rusoaica Daria Kasatkina (20 WTA). Tot joi, americanca Coco Gauff (23 WTA) a eliminat-o pe italianca Martina Trevisan (59 WTA), și va evolua, în premieră, în ultimul act pe zgura pariziană.

Ajunsă la a 34-a victorie consecutivă în circuit, Iga Swiatek este încă departe de recordul stabilit de americanca Martina Navratilova, autoarea unei serii de 74 de succese la rând între 1983 şi 1984.

Finala feminină a Roland Garros este programată sâmbătă.

În semifinalele masculine, Rafael Nadal (5 ATP) îl va întâlni, vineri, pe germanul Alexander Zverev (3 ATP), iar croatul Marin Cilici (23 ATP) pe norvegianul Casper Ruud (8 ATP).

Japoneza Ena Shibahara şi olandezul Wesley Koolhof au câştigat, joi, proba de dublu mixt la cel de-al doilea Grand Slam al anului.

Compania chineză care deține mărcile auto Volvo și Lotus a lansat cu succes primii nouă sateliți pe orbita joasă a Pământului pentru a oferi mașinilor autonome navigații mai precise.

Geely devine, astfel, al doilea producător auto, după gigantul american Tesla, cu proiecte spațiale.

Vremea va fi călduroasă după-amiaza local în zonele de câmpie, iar în extremitatea de sud-est indicele temperatură – umezeală (ITU) se va apropia și izolat va putea atinge pragul critic de 80 de unități. În sud-vestul țării și la munte îndeosebi din a doua parte a zilei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică care se va manifesta prin accentuarea temporară a înnorărilor, local averse torențiale, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Pe arii restrânse cantitățile de apă vor fi însemnate și va cădea grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, ploi de scurtă durată se vor semnala doar izolat, iar vântul va sufla slab și moderat cu intensificări temporare ziua, local în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 26 și 32 de grade.

La București, vremea va fi călduroasă, cu o maximă a temperaturii aerului în jurul valorii de 31 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara când vor fi posibile ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat.

În zonele de munte, vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara, când local vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat cantitățile de apă vor fi mai însemnate și va cădea grindină. Valorile de temperatură nu vor avea variații semnificative față de intervalul precedent

Pe litoral, vremea va fi în general frumoasă și caldă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 și 28 de grade, iar cele minime se vor situa între 19 și 21 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 18 și 21 de grade.