Confidenţialitate

INFOMANIA • 19 ianuarie 2021: Tot ce trebuie să știi la început de zi

  • Persoanele care vin din străinătate și sunt imunizate împotriva Covid nu vor mai fi nevoite să intre în carantină atunci când ajung în România. Trebuie să fi trecut, totuși, 10 zile de la administrarea rapelului, adică cea de-a doua doză de vaccin, a stabilit – luni – Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Acelaşi regim se aplică şi în cazul celor care au intrat contact direct cu o persoană confirmată cu SARS-CoV-2, dacă acest lucru s-a petrecut la mai mult de 10 zile de la imunizare. De asemenea, a fost instituită posiblitatea ca şi persoanele care sunt contact direct cu un pacient pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 să iasă din carantină în ziua a 10-a, dacă efectuează un test în a 8-a zi, rezultatul acestuia este negativ şi nu prezintă simptomatologie specifică.
  • “În momentul în care te-ai vaccinat, ai a doua doză şi mai ai 10 zile care au trecut, şansa de transmitere [a infecției – n. red] scade şi era normal să nu mai ai carantina de 10 zile dacă te-ai vaccinat. Nu este vorba de pașaportul de vaccinare care limitează călătoriile sau aşa ceva, ci este vorba de o măsură normală de sănătate publică. Cei care s-au vaccinat nu mai stau în carantină, dacă au făcut şi doza de rapel şi au trecut şi minimum 10 zile”, a declarat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.
  • Premierul Florin Cîțu a avut, luni, o convorbire cu omologul grec. Cei doi au discutat despre campania de vaccinarea anti-Covid, care ar trebui să permită călătorii fără restricții în Grecia. Propunerea Atenei de instituirea a unui pașaport Covid este privită cu reticență de celelalte cancelarii.
  • Comisia Europeană a dat asigurări, luni seară, că vaccinarea împotriva coronavirusului nu va fi obligatorie. Executivul comunitar insistă că nu vor exista drepturi diferite în funcţie de opţiunea față de imunizare.
  • Șeful executivului va fi invitatul serii de marți la Europa FM. Florin Cîțu va răspunde tuturor întrebărilor momentului în emisiunea Piața Victoriei. Un interviu realizat de Tudor Mușat, după Jurnalul de Seară de la ora 18.00!
  • Autoritățile au raportat, luni, peste 29.000 de vaccinări în decurs de 24.000 de ore. În ultimele 3 săptămâni, peste 233.000 de persoane au primit prima doză, iar aproape 2.000 au făcut și rapelul. Doar 0,3% dintre acestea au avut reacții adverse comune și minore.
  • Chestionat despre persoanele în vârstă din Norvegia, care au murit după ce au fost vaccinate împotriva Covid, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a spus că acestea se aflau în stadii terminale ale bolilor de care sufereau. Raed Arafat a precizat că, la acest moment, nu există o relaţie de cauzalitate între vaccin și decese.
  • Cu etapa a doua a imunizării naționale anti-Covid începută, cererea de vaccin depășește cantitatea de vaccinuri disponibile. Ținând cont că autoritățile păstrează jumătate din numărul de doze primite pentru rapel, în următoarele 3 săptămâni, numărul de vaccinări va fi limitat. Peste 300.000 de persoane s-au programat deja, în ciuda faptului că platforma de înscriere a avut mai multe întreruperi după lansarea de vinerea trecută.
  • Ministerele Apărării și de Interne își impun o limită în imunizarea angajaților în aceasta perioadă, urmând să vaccineze, împreună, cel mult 2 mii de oameni din sistem.
  • O nouă tranşă de vaccin anti-Covid de la Pfizer a ajuns, luni, în România. Lotul include aproape 90.000 de doze, cu 40% mai puțin decât primeam în săptămânile trecute. Compania farmaceutică americană a anunţat că este nevoită să reducă numărul de seruri trimise peste tot în Uniunea Europeană săptămâna aceasta, pentru a modifica procesele de producţie. Între timp, Pfizer își propune să limiteze întârzierile de livrare.
  • Ministrul Sănătății spune că va fi nevoie de “câteva luni” ca producţia de vaccinuri şi cantitatea distribuită în România să fie cea de care avem nevoie. Potrivit lui Vlad Voiculescu, este o “cursă contracronometru” pentru că pericolul este ca alte tulpini să se dezvolte.
  • Dincolo de numărul scăzut de vaccinuri recepționate, au apărut întreruperi în funcționarea platformei de înscriere pentru imunizarea din etapa a 2-a. STS lucrează la corelarea unor date. Întreruperile nu vor afecta procesul de vaccinare, dă asigurări Serviciul de Telecomunicații Speciale.
  • La Bucureşti, Comitetul pentru Situații de Urgență a aprobat suplimentarea centrelor de vaccinare. În Capitală s-a ajuns în situația în care nu se mai puteau face programări. Autoritățile și-au propus să ajungă în următoarea perioadă la 40 de centre funcționale, inclusiv în mai multe mall-uri, la Romexpo și în clădirea Circului.
  • În județe, unele centre de vaccinare nu au putut fi deschise din 2 motive. În primul rând, medicii și asistenții nu avut când să încheie contractele cu primăriile în care vor funcționa centrele, dat fiind că Ministerul Sănătății nu a pregătit la timp modelele de contracte. Totodată, până ce echipele de vaccinare nu se formează, medicii de familie nu pot programa pacienții.
  • La Constanța, în prima zi de imunizare din etapa a doua, singurul centru de vaccinare funcțional din oraș a fost luat cu asalt de persoanele care reusisera să se programeze.
  • La Petroșani, toate dozele de la centrul de vaccinare din oraș au fost distruse de o asistentă, care a pus flacoanele în congelator, iar acestea nu au mai putut fi utilizate. Imunizarea cetățenilor a fost amânată, iar asistenta nu va mai lucra în nici un centru de vaccinare. Asistenta este cercetată disciplinar.
  • Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov a decis, luni, să prelungească măsura carantinei în comuna Ciorogârla. Hotărârea a fost luată din cauza numărului mare de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în baza unor analize făcute de specialiști.
  • Numărul deceselor asociate Covid ar putea atinge ”foarte curând” nivelul săptămânal de 100.000 la nivel global, faţă de cel de 93.000 raportat săptămâna trecută, a declarat, luni, expertul în urgenţe al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, doctorul Mike Ryan. În regiunea Americilor, au fost consemnate 47% din cazurile mortale. În Europa, numărul cazurilor de infectare şi de decese se stabilizează, dar la un nivel ridicat.
  • Preşedinte în exerciţiu, republicanul Donald Trump a anunţat, luni, o apropiată redeschidere a frontierelor americane pentru cetăţenii europeni din spaţiul Schengen, britanici, irlandezi, precum şi pentru brazilieni cu începere din 26 ianuarie, fiind contrazis rapid de purtătoarea de cuvânt a viitorului preşedinte democrat Joe Biden.
  • Ministru Energiei anunță că, în aceste ultime zile geroase, s-au înregistrat valori record ale consumului de energie electrică. “Am luat toate măsurile care se impun”, a dat asigurăei Virgil Popescu.
  • Curtea Constituţională dezbate, marţi, sesizarea Alianţei pentru Unirea Românillor față de hotărârea Parlamentului prin care a fost acordată încrederea cabinetului condus de liberalul Florin Cîţu. Liderul senatorilor AUR, Claudiu Târziu, reclamă faptul că nu au fost îndeplinite, formal, procedurile legale necesare.
  • Nemulțumiți de înghețarea salariilor în sistemul bugetar, câteva zeci de sindicalişti au pichetat – ieri – sediul Administrației Prezidențiale. Șeful Sindicatului Naţional al Poliţiştilor, Marius Ionescu, a calificat drept “batjocură” majorarea salariului minim net cu 41 de lei. Într-o reacție față de protestul de la Palatul Cotroceni, ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat că varianta unui salariu minim de 2.300 de lei a fost un compromis, întrucât angajatorii doreau înghețarea.
  • Președintele PSD a declarat, luni seară, că nu se teme de dezvăluirile anunțate de Viorica Dăncilă în cartea-interviu pe care a scris-o împreună cu jurnalista Marga Nițu. “Îi urez succes! […] Întotdeauna au fost cărți, dezvăluiri… Eu nu am făcut nimic de care să-mi fie rușine și îmi asum trecutul Partidului Social Democrat. Nu am mai vorbit cu doamna Dăncilă, dar presupun că putem avea o discuție”, a spus Marcel Ciolacu, la TVR.
  • Poliția rusă a arestat zeci de susţinători ai opozantului Alexei Navalnîi, ieșiți în stradă la apelul lansat de acesta din arest. Într-o înregistrare video postată online, principalul contestatar al regimului de la Kremlin a transmis că cetățenii care îndură gerul în stradă nu pot fi ignoraţi de “bandiții” de la putere. Revenit în Rusia din Germania, unde a fost tratat pentru otrăvirea cu o neurotoxină, Alexei Navalnîi a fost plasat în spatele gratiilor pentru 30 de zile, acuzat că a încălcat termenii eliberării condiționate într-un mai vechi proces.
  • Premierul italian a obţinut, luni seară, un vot de încredere în Camera Deputaţilor de la Roma. Giuseppe Conte riscă să piardă puterea după retragerea partenerului Matteo Renzi din coaliţia guvernare. Premierul va avea de înfruntat un test politic mult mai dur marţi, în Senat, unde tabăra sa politică deține o majoritate firavă.
  • Fumatul devine interzis, de marți, în parcurile, stațiile de autobuz, gările, cimitirele și pe stadioanele orașului Milano. Municipalitatea invocă nevoia de protejare a calității aerului.