Confidenţialitate

INFOMANIA • 15 iunie 2021: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministrul Internelor, Lucian Bode, admite că “a lăsat de dorit” reacția primului echipaj de Poliție care a intervenit în cazul unui bărbat agresat în trafic la Buzău. Victima a continuat să fie bătută de față cu agenții, după cum se vede în imagini video surprinse la fața locului. Anterior, buzoianul Robert Nițu a încercat să fotografieze unele persoane care vindeau ilegal păsări la Săpoca. Poliția Română face o anchetă internă. Luni seară, doi dintre agresori au fost arestați preventiv. Cel de-al treilea este cercetat sub control judiciar.

10 agenţi ai Serviciului de Înmatriculări auto din Timişoara sunt cercetați pentru corupție. Potrivit procurorilor, polițiștii pretindeau diverse sume de bani, cuprinse între 20 şi 100 de lei, pentru rezolvarea mai rapidă a unor dosare de înregistrare a maşinilor. În numai patru luni, cei 10 au adunat 100.000 de lei. Potrivit rechizitoriului, membrii grupului au luat mită, în total, de 384 de ori.

Dosarul incendiului din clubul Colectiv a fost împărțit în două. Primarul Cristian Popescu-Piedone și pompierii care au închis ochii la neregulile din local, la un control făcut înainte de tragedie, vor fi judecați în septembrie, putând să beneficieze de eventuale reduceri ale pedepselor, în cazul în care se schimbă încadrarea faptelor de neglijență în serviciu pentru care sunt judecați. Termenul a fost stabilit pe 22 septembrie. Edilul a fost condamnat, în primă instanță, la 8 ani și jumătate de închisoare.

În schimb, procesul continuă, marți și miercuri, pentru cei 3 patroni ai clubului Colectiv și furnizorii artificiilor de la care a pornit incendiul devastator în octombrie 2015, în urma căruia 64 de persoane au murit.

Membri ai Confederației Cartel Alfa protestează, marți, la Palatul Cotroceni. Sindicaliștii îi cer președintelui Klaus Iohannis să medieze în conflictele dintre instituțiile statului și să respecte angajamentele în problema drepturilor sociale asumate în fața Uniunii Europene.

Peste 400 de foşti angajaţi ai unei fabrici de încălţăminte din Reghin au reuşit să obţină în instanţă recunoaşterea faptului că au lucrat într-un mediu toxic. Alţi aproape 600 au intentat procese similare. Demersurile în instanţă în anul 2016, după precedentul creat în cazul fabricii ‘Clujana’. Prin sentinţa judecătorească, foștii angajați beneficiază de o creştere a pensiei cuprinsă între 50 și 380 de lei. Deşi nu au fost fumători, mulţi au muncitori suferă de astm bronşic, pentru că au lucrat, zi de zi, într-un mediu toxic.

România a consemnat, luni, cel mai scăzut bilanț de după primul val al crizei locale de coronavirus. Doar 50 de noi infecții au fost raportate, la 12.000 de teste efectuate. Alte 10 decese au fost asociate Covid.
Ritmul de vaccinare rămâne unul încetinit. Mai puțin de 31.000 de doze au fost administrate în decursul a 24 de ore, din care peste 20.000 au fost rapeluri.
Serul în doză unică de la Johnson&Johnson conduce în preferinţe.

Anglia amână cu o lună ultima etapă de relaxare a restricțiilor antiepidemice și a măsurilor de distanțare socială. Premierul britanic, Boris Johnson, a spus că decizia “prudentă” urmează preocupărilor provocate de înmulțirea “peste așteptări” a contaminărilor cu varianta Delta a coronavirusului, depistată inițial în India, și care a devenit majoritară în Regatul Unit. Guvernul de la Londra vrea să intensifice campania de vaccinare în perioada următoare.

Organizația Mondială a Sănătății atrage atenția că răspândirea SARS-CoV-2 rămâne mai rapidă decât distribuirea vaccinurilor. Experții OMS atribuie situația noilor mutații de coronavirus, precum Alpha şi Delta, care sunt mai contagioase.

Cu excepția a 4 regiuni, între care și cea care include capitala Lisabona, restul Portugaliei a intrat într-o nouă etapă de relaxare a restricțiilor. Telemunca nu va mai fi obligatorie, iar restaurantele vor putea ţine deschis încă o oră după miezul nopții. Mijloacele de transport public vor putea circula la o capacitate de două treimi în statul lusitan. De la izbucnirea pandemiei, Portugalia a înregistrat peste 17.000 de decese asociate Covid.

Deputații supun votului, marți, moțiunea inițiată de opoziție împotriva ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene. Criticat de social-democrați pentru modul în care a fost întocmit Planul Național de Redresare și Reziliență, Cristian Ghinea spune că textul moţiunii este “o însăilare de minciuni, dezinformări şi contraziceri flagrante”. Prezentarea moțiunii a fost prilej, luni, de contre politice și atacuri sub centură. Liderii USR PLUS, PNL și UDMR și-au reafirmat, luni, sprijinul pentru Cristian Ghinea.

Susţinute de redresarea economică şi de perspectiva de creştere a cererii, cotațiile petrolului au urcat, luni, la cele mai ridicate niveluri din ultimii doi ani. Transporturile îşi revin la nivelurile anterioare pandemiei în America de Nord şi majoritatea țărilor Europei. Avansul cotațiilor internaționale este invocat de companiile petroliere locale pentru scumpirile la pompă din ultima perioadă.

Într-o eră a atacurilor cibernetice, liderii NATO au anunțat, la finalul summitului de la Bruxelles, că nu își vor relua relațiile cu Rusia atâta timp cât aceasta nu renunță la reacțiile agresive și încalcările dreptului internațional. Totodată, în premieră, China este descrisă ca o provocare a ordinii mondiale. Occidentul remarcă totodată colaborarea tot mai strânsă dintre Moscova și Beijing. De aceea, întărirea relației transatlantice se numără printre prioritățile Alianței în perioada următoare.

Președintele Klaus Iohannis a pledat, în cadrul reuniunii, ca Alianța Nord-Atlantică să fie pregătită pentru noile provocări de securitate, inclusiv pe flancul estic, la Marea Neagră. În opinia sa, apărarea colectivă rămâne piatra de temelie a Alianței. La rândul său, președintele Statelor Unite a subliniat că Articolul 5, privind apărarea colectivă a NATO, este “o obligație sacră” a membrilor. Joe Biden a primit invitația de a veni la București, într-o discuție pe care a avut-o cu omologul român. Actualul lider de la Casa Albă ne-a mai vizitat țara, în 2015, când era vicepreședinte în administrația lui Barack Obama.

Deocamdată, marți, președintele american discută cu liderii Uniunii Europene pe teme politice și economice.

Miercuri, Joe Biden are programată întrevederea cu omologul rus, Vladimir Putin, la Geneva. Analiștii cred că întâlnirea va fi un simplu schimb de opinii, în condițiile în care cele două părți au viziuni total diferite despre dosarele momentului. Liderul de la Kremlin se declară deschis un schimb de deţinuţi, chipurile ca gest de bunăvoinţă în vederea scoaterii relaţiilor ruso-americane din marasmul în care se află. Administrația de la Washington vrea eliberarea lui Paul Whelan, încarcerat în Rusia sub acuzația de spionaj, şi a lui Trevor Reed, închis pentru că ar fi agresat, în stare de ebrietate, doi poliţişti ruşi.

Spania și Suedia au remizat fără gol înscris în meciul disputat, luni seară, la Sevilla, la Campionatul European de fotbal. Este cel dintâi rezultat “alb” de la actuala ediție a turneului final. Partida s-a remarcat printr-o sarabandă a ocaziilor ratate de a înscrie. Cehia a învins Scoţia cu 2-0. Patrik Schick a reușit o dublă. Unul dintre goluri a fost înscris de la aproape 50 de metri. Într-un meci arbitrat de Ovidiu Haţegan, Slovacia a învins Polonia cu 2-1.

Marți, se joacă Ungaria – Portugalia (de la ora 19.00) și Franța – Germania (22.00).

— 

La Copa América, Argentina și Chile au remizat, scor 1-1, iar Paraguay a învins Bolivia cu 3-1.

Cunoscut pentru dieta sa strictă, starul portughez Cristiano Ronaldo a înlăturat sticlele de Coca-Cola, sponsor al Campionatului European de Fotbal, de pe masa unei conferințe de presă susținute la Budapesta. “Beți apă!”, a fost îndemnul jucătorului lusitan.

Rusia refuză să difuzeze în cinematografe filmul românesc “Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, câştigător al Ursului de Aur la Berlin, potrivit Radio Europa Liberă. Ministerul Culturii de la Moscova a invocat legile antipornografie atunci când a respins licenţa de distribuire a peliculei semnate de Radu Jude, o usturătoare satiră socială.

Salvamontiștii le cer turiștilor să evite drumețiile în aceste zile cu vreme capricioasă. În masivele Bucegi și Făgăraș s-a depus strat nou de zăpadă. Drumarii au intervenit pe Transfăgărășan, a cărui redeschidere este programată la începutul lunii iulie.

Vremea se va încãlzi în majoritatea regiunilor, dar va fi în general instabilã. În jumãtatea de est a ţãrii şi în zonele montane vor fi perioade cu instabilitate atmosfericã accentuatã ce se va manifesta prin averse torenţiale, descãrcãri electrice, intensificãri ale vântului şi izolat grindinã şi vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitãţile de apã vor depãşi pe arii restrânse 25…50 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii mici. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 grade pe litoral şi 28 de grade în Câmpia de Vest.

La București, vremea va fi în general instabilã, iar valorile termice se vor menţine mai scãzute decât cele normale la mijlocul lunii iunie. Cerul va fi temporar noros şi, în special în partea a doua a zilei, vor fi averse, posibil mai însemnate cantitativ şi însoţite de descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de de 23…24 de grade.