Confidenţialitate


Inculpații din dosarul Ţăndărei au fost achitați (AUDIO)


Inculpații din dosarul Ţăndărei au fost achitați (AUDIO)

Toți cei 25 de inculpați în dosarul de trafic de copii au fost achitați. Motivul: faptele nu există. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Târgu Mureș este definitivă.

Astfel, se menține dezicia din primă instanță, chiar dacă procurorii au cerut o încadrare deferită a faptelor, pentru a demonstra că acestea nu s-au prescis de fapt.

Cei 25 au fost acuzați că, în urmă cu 10 ani, au dus copii în Marea Britanie, unde aceștia erau folosiţi la cerşit şi furat.

La începutul anului, toţi cei 25 de inculpaţi au fost achitaţi. Instanţa a constatat că fapele s-au prescris.

Ulterior, procurorii au atacat decizia: cerând încadrare defirită a faptelor – susținând că nu s-au luat în calcul formele agravante al infracțiunilor comise.

Acum, achitarea definitvă decisă de Curtea de Apel Târgu Mureș s-a făcut pe baza inexistenței faptei.

Între 2002 şi 2008, peste 180 de copii din Ţăndărei au fost scoşi din ţară prin punctele de trecere a frontierei Turnu şi Nădlac. Ei au fost duşi în Marea Britanie la cerşit.

Drăguşin Petrică, liderul romilor din Ţăndărei a povestit într-un reportaj la Europa FM cum au venit mascaţii în aprilie 2010. Omul a fost reţinut atunci. Dar – spune el – din greşeală:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cazul Ţăndărei a fost prezentat pe larg și în presa internațională.
Imaginile cu mascaţii cu care spargeau uşile palatelor din Ţăndărei în căutare de traficanţi de copii au fost difuzate de mai multe posturi TV internaționale:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În Anglia, 120 de traficanţi au fost prinşi şi arestați. La noi, cei 25 de inculpați au fost în 2010 arestaţi şi puşi sub acuzare pentru traffic de minori, splălare de bani și nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, dar au fost eliberaţi după câteva luni.

Procesul a fost tergiversat vreme de 9 ani, dintre care 6 numai la Tribunalul Harghita, unde au fost 53 de termene.

Cazul a ajuns și în Parlamentul European, în 2011. Atunci Uniunea Europeană a adoptat o directivă care a redefinit exploatarea copiilor la cerşit şi furat ca fiind o formă de muncă forţată, de sclavie.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează