Confidenţialitate


Începe amenajarea primelor parcări pe autostrada Bucureşti-Ploieşti


Începe amenajarea primelor parcări pe autostrada Bucureşti-Ploieşti

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat astăzi că a fost emis ordinul de începere al lucrărilor pentru realizarea primelor parcări pe autostrada Bucureşti-Ploieşti, parte din autostrada Bucureşti-Borş (A3), în cadrul unui contract semnat acum un an, în valoare de 41,7 milioane lei (9,2 milioane euro), cu TVA, cu asocierea Good Prod – Axia – Transproiect 2001.

Ordinul a fost emis pentru data de 1 martie 2017. Contractul a fost semnat în luna ianuarie a anului trecut şi are o durată de implementare de şase luni, din care două luni perioada de proiectare şi patru luni perioada de execuţie.

Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul CNAIR în luna august a anului trecut, ordinul de începere a lucrărilor nu a fost acordat mai repede pentru că ”garanţia de bună execuţie nu a fost furnizată în termen de 15 zile de la data semnării acordului contractual”.

Contractul vizează activitatea de “proiectare şi execuţie parcări de scurtă durată şi spaţii de servicii pe autostrada Bucureşti – Braşov, secţiunea Bucureşti – Ploieşti”.

În prezent, lucrările sunt executate până la nivel de strat de formă din balast. Proiectul prevede construcţia a patru parcări, la kilometrul 10, 28, 42 şi 50.

Tronsonul Bucureşti-Ploieşti, lung de circa 55 de kilometri, a fost deschis circulaţiei în 2012, dar nu dispune nici în prezent de parcări.


Ultimele stiri
Cum se va regla piața petrolului. Dumitru Chisăliță, expert în energie: Depinde foarte mult de pagubele războiului. Probabil…

Spania: O echipă de cercetători a creat corneea artificială din solzi de pește. În viitor, aceasta ar putea…

Statele Unite ar vrea să trimită în România avioane de luptă și militari. Ștefan Popescu, analist de politică…

Arad: O mașină a luat foc în centrul orașului. Șoferul a reușit să se salveze

Fostul primar liberal al Mangaliei, arestat preventiv în vară pentru luare de mită, a fost plasat în arest…

Trasee montane și aventuri în aer liber: închiriază o mașină pentru o vacanță activă în Cluj-Napoca (P)

Rămâi fără bani când apare o oportunitate? Soluții rapide ca să nu spui „pas” (P)

Grădina fără stres: florile perfecte pentru cei care au puțin timp la dispoziție (P)

Cinci români au fost repatriați din Pakistan. Unul dintre ei a povestit pe rețelele de socializare despre experiența…

Președintele Nicușor Dan a convocat miercuri ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării