Confidenţialitate


Începe a 2-a etapă de înscriere în învăţământul primar


Începe a 2-a etapă de înscriere în învăţământul primar

Cea de-a doua etapă de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019 – 2020, care se adresează copiilor care nu au fost înscrişi sau nu au participat în prima etapă, începe marţi şi se încheie pe 8 aprilie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Conform metodologiei de înscriere, în săptămâna 12 – 19 aprilie, inspectoratele şcolare vor centraliza şi soluţiona cererile părinţilor/tutorilor legal instituiţi/reprezentanţilor legali ai copiilor care nu au fost încă înscrişi în vreo unitate de învăţământ, având în vedere, cu prioritate, interesul educaţional al minorului.

În prima etapă de înscriere în învăţământul primar au fost depuse la nivel naţional 150.084 de cereri, aminteşte Agerpres.

Astfel, dintre cererile depuse în perioada 4 – 22 martie, 128.703 (85,8%) vizează copii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2019, inclusiv, iar 21.381 de cereri (14,2%) – copii care împlinesc vârsta de 6 ani, în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019, inclusiv


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează