Confidenţialitate


Încep Sărbătorile Iaşului


Încep Sărbătorile Iaşului

A 26-a ediţie a Sărbătorilor Iaşului ia startul luni, culminând pe 14 octombrie, când se prăznuieşte hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

Peste 1.000 de poliţişti şi jandarmi sunt mobilizaţi.

Cel dintâi mare grup de pelerini este asteptat în orele următoare. Zona Splai Bahlui a fost rezervată pentru parcarea autocarelor.

Sărbătoarea debutează în capitala istorică a Moldovei cu mai multe târguri de produse tradiţionale.

Marţi, la ora 6.00, este programată scoaterea moaştelor Sfintei Cuvioasei Parascheva. Mitropolia şi Primăria Iaşi le vor asigura ceai cald celor prezenţi la pelerinaj.

Pe de 15 octombrie, în Piaţa Palatului Culturii, vor concerta Carla’s Dreams, What’s Up şi Alina Eremia.

Spectacolul va fi urmat de un foc de artificii.


Ultimele stiri
Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

Atac armat în apropierea Casei Albe, la Washington: Cinci persoane au fost împușcate. Un suspect s-ar fi baricadat…

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale

Alzheimer este diagnosticul unui om, dar schimbă viața unei familii. Ce trebuie să știe aparținătorii (P)

Constanța: Ce spune conducerea Oil Terminal în urma perchezițiilor DIICOT la sediul din port. Fostul director comercial și…

SUA: Opt oameni au murit după prăbușirea unei clădiri în Brooklyn, New York. Cel puțin 16 persoane au…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează