Confidenţialitate


În Constanța și Gorj, mai multe localități rămân fără apă potabilă | AUDIO


În Constanța și Gorj, mai multe localități rămân fără apă potabilă | AUDIO

În Gorj, în plin cod roșu de caniculă, furnizorul de apă anunță sistarea acestui serviciu în două localități.

Astfel, pe timpul zilei, sute de localnici nu vor beneficia de apă la robinete. Operatorul de apă dă vina pe consumul de apă ridicat – transmite corespondenta Europa FM, Gabriela Mladin.

Este vorba despre două localități din Tismana, din județul Gorj. Celei și Racoți, acolo unde nivelul stocurilor din rezervoarele de înmagazinare, a scăzut sub limita necesară pentru asigurarea unei alimentări continue, anunță furnizorul de apă din județ.

Apa a fost sistată de la ora 8 dimineața și va rămâne întreruptă până seara.

Operatorul susține că a fost nevoie de întreruperea totală a acestui serviciu, în plină caniculă, pentru refacerea rezervelor de apă.

Autoritățile fac apel către toți utilizatorii să nu consume apa potabilă în exces și să evite udatul grădinilor, umplerea piscinelor pentru că un consum excesiv afectează întreaga comunitate racordată la rețeaua publică.

Nu este exclus ca și zilele următoare să existe astfel de restricții la apă dacă stocurile din rețea nu vor fi refăcute.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

De asemenea, în județul Constanța, furnizarea apei potabile este suspendată, pe timpul nopții, în cinci localități.

Decizia Regiei Județene de Apă a fost luată din cauza din cauza secetei accentuate și a temperaturilor extreme care au generat o creștere semnificativă a consumului de apă în aceste așezări. Oamenii sunt sfătuiți să își asigure rezerve suficiente de apă pentru uz casnic – transmite corespondenta Europa FM, Ghiulfer Predescu.

Localitățile cu apa oprita in tipul noptii sunt din zona continentală a județului Constanța, nu de pe litoral.

Sunt așezări unde Regia de Apă a constatat o scădere a debitului în rezervoarele de stocare a apei, pe fondul creșterii consumului.

Nu mai putea fi asigurată distribuția continuă a apei în parametri optimi. Pentru a permite refacerea rezervelor de apă, Regia a sistat furnizarea apei potabile pe timpul nopții, în intervalul orar 22.00 – 05.00, in localitatea Olteni. La Mihail Kogălniceanu, apa e oprită de la 22.30 – 05.00. La fel și in localitățile Săcele și Traian. În comuna Mircea Vodă unde rezervorul de apă se golește in ritm alert, fără a se putea realiza stocul necesar pentru furnizarea in regim continuu, apa este oprită de la 11 seara la 6 dimineața.

Furnizarea apei potabile pe timpul nopții in aceste localitați rurale este sistată pana la 1 septembrie. Regia de Apă amintește consumatorilor din zonele afectate că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer – cum ar fi irigarea grădinilor, spălarea curților, sau a altor suprafețe exterioare – contravine contractului de furnizare a apei și conduce la creșterea consumului peste capacitatea maximă a sistemelor de alimentare, ceea ce agravează situația.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: shutterstock


Ultimele stiri
Deputatul Daniel Zamfir, după protestul elevilor împotriva proiectului privind uniformele: „Prin faptul că au ales să poarte negru…

Jurnalistul Patrick André de Hillerin a murit la 52 de ani

Audierea primilor șase miniștri din Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Alexandru Nazare și Tánczos Barna au primit aviz…

PNL ar putea sesiza CCR dacă președintele nu convoacă alegeri anticipate, în cazul în care Guvernul Mureșan nu…

Strategia lui Gheorghe Hagi pentru meciul România – Bosnia-Herțegovina: „Vom face multe schimbări” | AUDIO

Se reiau lucrările la construcția stadionului Dinamo din București. Noua arenă ar trebui să fie gata în 2029…

Detalii noi în cazul incidentului de la baza americană din Regatul Unit. Cei cinci bărbați arestați au cetățenie…

Ambasadorul SUA la București, despre dezvăluirile privind implicarea SUA în demiterea Guvernului Bolojan: „Este o chestiune pe care…

Produsele my Geisha pentru machiajul ochilor care oferă un efect elegant fără tehnici complicate (P)

Academia Europa FM. Sunteți de acord cu introducerea uniformelor în școli?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează