Confidenţialitate


ÎCCJ: Frații Mazăre și-ar putea afla, joi, sentințele


ÎCCJ: Frații Mazăre și-ar putea afla, joi, sentințele

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație şi Justiție ar putea pronunța, joi, sentințele în dosarul în care frații Radu și Alexandru Mazăre au fost judecați pentru luare de mită și fals în declarații în legătură cu construirea unor locuințe sociale.

Decizia instanței nu este definitivă.

La ultimul termen al procesului, din 7 iunie, a fost prezent doar fostul senator Alexandru Mazăre. Fratele său, Radu Mazăre, a plecat din România şi se află în Madagascar, în vreme ce celălalt inculpat din dosar, Avraham Morgenstern, a dispărut şi el din ţară, fiind prins în Argentina, de unde autorităţile române încearcă să-l extrădeze, notează Agerpres.

DNA a solicitat atunci condamnarea fostului primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi 2 ani închisoare pentru fals în declaraţii.

Aceleași pedepse au fost cerute şi pentru fostul senator Alexandru Mazăre, acuzat de complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.

De asemenea, DNA a cerut ca omul de afaceri Avraham Morgenstern să fie condamnat la 5 ani de închisoare pentru dare de mită.

Procurorul de şedinţă a mai spus că în cazul lui Radu Mazăre se poate aplica un spor de pedeapsă, având în vedere că acesta a fugit din România şi se sustrage procesului penal, dar că se impune şi confiscarea sumei de 175.000 euro primită ca mită.

Potrivit DNA, în anul 2011, Consiliul Local Constanţa a lansat un program de construcţie a unor locuinţe sociale în cartierul “Henri Coandă”, însă Radu Mazăre a făcut demersuri pentru ca licitaţia să fie câştigată de firma Shapir Structures SRL, controlată de omul de afaceri Morgenstern Avraham.

Morgenstern Avraham şi Radu Mazăre ar fi purtat negocieri în cadrul a două întâlniri avute în anul 2011, una la locuinţa fostului primar din Constanţa şi alta în Bucureşti, la ultima participând şi omul de afaceri Elan Schwarzenberg.

Potrivit DNA, în schimbul acestor demersuri, Radu Mazăre a primit o mită de 175.000 de euro, tranzacția fiind intermediată de Elan Schwarzenberg. Banii ar fi fost viraţi în conturi bancare deţinute de fraţii Mazăre în Israel, prin intermediul societăţii offshore Melici Management Inc, controlată de Schwarzenberg.

Acuzaţiile din acest dosar au legătură cu programul de construire de locuinţe modulare grupate în campusul social “Henri Coandă”, lansat în anul 2011 şi aprobat prin hotărâre a Consiliului Local Constanţa.

Potrivit procurorilor, din suma totală de 175.000 de euro, 95.000 de euro au fost transferaţi către contul personal al primarului Mazăre şi 80.000 de euro către contul pus la dispoziţie de fratele său, Alexandru Mazăre, ambele deschise la o bancă din Israel. Banii, primiţi în mai multe tranşe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparţinând unor societăţi off shore deschise la bănci din străinătate, afirmă anchetatorii.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează