Confidenţialitate


Guvernul vrea să modernizeze sistemul de intervenţii în caz de urgenţă


Guvernul vrea să modernizeze sistemul de intervenţii în caz de urgenţă

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a prezentat, joi, în debutul şedinţei Executivului, raportul privind problemele sistemului de intervenţii în caz de urgenţă, din care a reieşit că ar trebui alocate fonduri de aproape 400 de milioane de euro până în 2020 pentru o serie de reparaţii şi achiziţii. Premierul i-a cerut imperativ ministrului de Finanţe să găsească la rectificare 15 milioane de euro pentru prima etapă a modernizării.

”Am luat în considerare reparaţia capitală într-un centru autorizat a motoarelor avionului mediu-curier Cesna seria 560-0200, destinat misiunilor umanitare SMURD. Necesarul financiar pentru această operaţionalizare este de 1.000.500 de euro. Reparaţia capitală a elicopterului MI8 şi configurarea acestuia pentru misiuni de căutare-salvare, inclusiv pe mare. Vorbim de montarea sistemului de flotabilitate, necesarul financiar estimat fiind de 5.000.600 de euro. Asigurarea capabilităţilor necesare pentru zborul night-vision-google pentru elicoptere grele din dotare – am luat în calcul operaţionalizarea a cinci elicoptere deja existente. Vorbim de un necesar financiar de 5 milioane de euro. Executarea de reparaţii şi asigurarea resursei de zbor în 2017 – efort financiar de 2,527 milioane euro, precum şi reducerea deficitului de personal. Necesarul financiar trebuie abordat în funcţie de bugetul alocat ordonatorului secundar”, a afirmat ministrul Internelor.

Carmen Dan a precizat că este nevoie de identificarea la nivelul MApN a unei locaţii în zona centrală a teritoriului naţional, în proximitatea arcului carpatic, pentru un heliport, amenajat ca teren de aterizare prevăzut cu posibilităţi de alimentare a elicopterelor, marcaje şi iluminaţie specifică, bugelul fiind de 220.000 de euro.

De asemenea, Carmen Dan a arătat că avioanele C27 Spartan vor fi folosite pentru stingerea incendiilor, după ce vor fi echipate cu sisteme de lansare din aer a containerelor cu apă.

”Total necesar financiar pentru această primă etapă ar fi 15.385.000 de euro. Analiza are în vedere şi o etapă ulterioară, care are o analiză şi a costului financiar pentru perioada 2018-2020”, a precizat ministrul de Interne.

În completare, premierul Mihai Tudose a precizat că suma totală necesară este de aproape 400 de milioane de euro până în 2020 şi i-a cerut ministrului de Finanţe ca la rectificarea bugetară din acest an să găsească banii necesari pentru prima etapă a procesului de modernizare.

”Pentru etapa I de 15.385.000 de euro, domnule ministru de Finanţe, la rectificare vreau banii ăştia! Nu e cu da sau nu”, i-a spus Tudose lui Ionuţ Mişa.


Ultimele stiri
Deputatul Daniel Zamfir, după protestul elevilor împotriva proiectului privind uniformele: „Prin faptul că au ales să poarte negru…

Jurnalistul Patrick André de Hillerin a murit la 52 de ani

Audierea primilor șase miniștri din Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Alexandru Nazare și Tánczos Barna au primit aviz…

PNL ar putea sesiza CCR dacă președintele nu convoacă alegeri anticipate, în cazul în care Guvernul Mureșan nu…

Strategia lui Gheorghe Hagi pentru meciul România – Bosnia-Herțegovina: „Vom face multe schimbări” | AUDIO

Se reiau lucrările la construcția stadionului Dinamo din București. Noua arenă ar trebui să fie gata în 2029…

Detalii noi în cazul incidentului de la baza americană din Regatul Unit. Cei cinci bărbați arestați au cetățenie…

Ambasadorul SUA la București, despre dezvăluirile privind implicarea SUA în demiterea Guvernului Bolojan: „Este o chestiune pe care…

Produsele my Geisha pentru machiajul ochilor care oferă un efect elegant fără tehnici complicate (P)

Academia Europa FM. Sunteți de acord cu introducerea uniformelor în școli?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează