Confidenţialitate


Guvernul ar putea decreta zi de doliu național pe 13 august, când va fi înmormântată Regina Ana


Purtătorul de cuvânt al Executivului a confirmat că o asemenea hotărîre va figura pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe de Guvern.
Premierul Dacian Cioloș a avut și o convorbire telefonică cu Principesa Margareta căreia i-a transmis condoleanţe şi tot sprijinul cabinetului pe care-l conduce.

Regina Ana, în vârstă de 92 de ani, a murit la prânz , într-un spital din Elveţia. Corpul neînsufleţit va fi adus în țară și depus la Peleş, apoi Regina va fi înmormântată cu onoruri militare în Catedrala Arhiepiscopală de la Curtea de Argeş.
Programul oficial al funeraliilor va fi făcut public mâine.
Între timp, la Castelul Peleş drapelul regal a fost coborât în bernă.


Ultimele stiri
Sorin Grindeanu: „Mă acuză de blat cu americanii” | Reacții de la București, după dezvăluirile Wall Street Journal

În speranța că trupele americane ar rămâne în Polonia, autoritățile oferă 15.000 de dolari anual pentru fiecare militar…

„O adevărată furtună pe scena politică” | Presa greacă reacționează în scandalul declanșat de ambasadoarea americană la Atena,…

Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează