Confidenţialitate


Groapa din intersecţia unui oraş japonez, reparată în două zile


Groapa din intersecţia unui oraş japonez, reparată în două zile

Săptămâna trecută, o groapă uriaşă a apărut în mijlocul unei intersecţii aglomerate din oraşul Fukuoka, în sudul Japoniei. 

Asfaltul s-a surpat mai întâi în două locuri, generând două gropi, apoi pământul a continuat să se surpe ore întregi, până când acestea s-au unit într-una singură.

Nimeni nu a fost rănit, iar zona a fost imediat evacuată. După ce împrejurimile au fost asigurate, s-a început munca de reconstrucţie.

Drumul a fost reconstruit în doar 48 de ore, iar în restul zilelor s-a lucrat la reparaţia canalizării, instalarea de noi felinare şi alte lucrări de verificare. Drumul a fost redeschis pentru circulaţie marţi, 15 noiembrie.

Primarul oraşului Fukuoka, Soichiro Takashima, a spus că terenul afectat este acum de 30 de ori mai puternic decât înainte şi că un grup de experţi încearcă să afle cauza prăbuşirii.

 

Sursă: Mediafax


Ultimele stiri
Dezacord în coaliția de guvernare privind măsurile pe piața carburanților. Social-democrații cer Guvernului să reducă acciza la combustibil.…

Meciul România-Turcia. Fotbaliștii „Generației de Aur” merg la Istanbul pentru a-i susține pe tricolori. Hagi: „Cineva o să…

Propunerea legislativă privind prevenirea si combaterea femicidului, supusă azi la vot final în Camera Deputaților  | AUDIO

DEȘTEPTAREA: România testează scanarea automată a numerelor. Bulgaria reduce accidentele la jumătate

Criza carburanților. Confederațiile sindicale nu participă la reuniunea Consiliului Național Tripartit, programată înaintea de ședința CES. Motivele inovate…

Iranul respinge planul în 15 puncte înaintat de Statele Unite, privind încheierea războiului. Purtător de cuvânt al armatei…

Jurnaliștii postului public de televiziune și radio din Australia intră în grevă pentru 24 de ore. Cer salarii…

Statele Unite propun Iranului un plan în 15 puncte pentru a încheia războiul. Primele cinci solicitări vizează sectorul…

Ilie Bolojan afirmă că, în ciuda măsurilor, Guvernul nu va putea anula creșterea de preț la carburanți: „Aceste…

Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…