Confidenţialitate


Grefierii protestează în faţa Guvernului


Grefierii protestează în faţa Guvernului

Aproape 1.000 de grefieri participă, vineri, la o manifestaţie organizată în faţa sediului Guvernului, în cea de-a treia etapă a acţiunilor de protest iniţiate în ultima lună de reprezentanţii sindicali ai acestei profesiuni.

Protestul este organizat de Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare (SNGJ) Dicasterial, în solidar cu Sindicatul SindJust Bihor, Sindicatul Grefierul Alba şi Sindicatul Dreptatea Vrancea, organizaţii sindicale care reprezintă 75% din personalul auxiliar de specialitate, personalul conex şi personalul contractual din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Organizaţiile sunt afiliate la Federaţia sindicală Publisind, care sprijină acţiunile de protest.

Revendicările grefierilor vizează adoptarea unui nou statut al profesiei, care să corespundă realităţilor din instanţe şi parchete din punctul de vedere al atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu suplimentare, iniţierea elaborării standardelor ocupaţionale şi a calificărilor profesionale corespunzătoare pentru funcţiile care compun categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi ierarhizarea funcţiilor, cu modificarea corespunzătoare a funcţiilor în C.O.R.

De asemenea, ei mai solicită înfiinţarea unei direcţii de specialitate în Ministerul Justiţiei care să reprezinte şi să gestioneze din punct de vedere salarial şi profesional cariera grefierilor, să coordoneze şi să gestioneze resursele umane similar Direcţiei Tehnologia Informaţiei, Direcţiei Naţionale de Probaţiune etc. O altă solicitare se referă la reanalizarea schemelor de personal din instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea şi suplimentarea acestora cu 1000 posturi la nivel naţional. Printre cerinţe se numără şi dotarea corespunzătoare a instanţelor şi parchetelor din punctul de vedere al siguranţei şi sănătăţii în muncă.

Nu în ultimul rând, grefierii mai cer eliminarea inechităţilor salariale la nivelul autorităţii judecătoreşti prin acordarea, în procent integral, a sporurilor cuvenite personalului auxiliar de specialitate şi conex şi exceptarea cuantumului indemnizaţiei de hrană şi a voucherelor de vacanţă de la determinarea limitei de 30% prevăzute de art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/ 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează