Confidenţialitate


Grefierii amenință cu noi proteste | AUDIO


Grefierii amenință cu noi proteste | AUDIO

Grefierii s-au plâns că vor fi printre cei mai afectați de tăierea pensiilor speciale, având în vedere că salariile lor sunt mult mai mici comparativ cu ale magistraților.

Preşedintele Sindicatului Naţional al Grefei Judiciare, Cătălin Trăistaru:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Sunt probleme de salarizare nerezolvate de mai bine de 10 ani, adaugă reprezentantul grefierilor – care a obținut promisiunea că se va face o analiză, în curând. De acest lucru se vor ocupa, de săptămâna viitoare, reprezentanții ministerelor Justiției, Muncii și Finanțelor. Liderul Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, după discuția de la Palatul Victoria:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Tribunale și Curți de Apel din toată țara au anunțat că își suspendă temporar activitatea – urmând să hotărască ce vor face după votul din Parlament.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează