Confidenţialitate


GORJ: Oase găsite pe malul raului Jiu


GORJ: Oase găsite pe malul raului Jiu

Mai multe oase, care cel mai probabil aparțin animalelor, au fost descoperite în apropierea unui pod.

Inspectorii Direcției Sanitar Veterinare nu-și explică de unde provin cele 500 de kg de oase pe care le-au ridicat și le vor supune analizelor.

Polițiștii fac și ei o anchetă pentru a vedea ce s-a întâmplat, transmite corespondentul Europa FM, Gabriela Mladin.

O femeie a fost cea care a alertat autoritățile despre faptul că în localitatea Turcinești, în jurul podului se află multe resturi de animale care se întind pe câteva zeci de metri.

La fața locului, angajații de la salubritate care au venit să le ridice s-au îngrozit.

Au chemat urgent inspectorii sanitar veterinari care au cântărit peste 500 de kg de oase.

Aceștia susțin că resturile aparțin animalelor și nu-și explică împrejurările în care ar fi ajuns pe maulul râului Jiu.

Inspectorii au luat mai multe probe pentru a vedea proveniența cadavrelor, iar cei de la Garda de mediu împreună cu polițiștii vor face anchete care să stabilească cine a produs această poluare.

În cazul în care va fi găsit, proprietarul riscă amendă de până la 6.000 de lei și dosar penal.

Sursă foto: Gabriela Mladin

 


Ultimele stiri
Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

Atac armat în apropierea Casei Albe, la Washington: Cinci persoane au fost împușcate. Un suspect s-ar fi baricadat…

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale

Alzheimer este diagnosticul unui om, dar schimbă viața unei familii. Ce trebuie să știe aparținătorii (P)

Constanța: Ce spune conducerea Oil Terminal în urma perchezițiilor DIICOT la sediul din port. Fostul director comercial și…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează