Confidenţialitate


Galați: ritualul spălării pe picioare din Joia Mare


Galați: ritualul spălării pe picioare din Joia Mare

Ca în fiecare an, de când a urcat în scaunul episcopal de la Galați, Înalt Prea Sfinția Sa Casian săvârșește ritualul spălării picioarelor a 12 copii săraci – transmite corespondentul Europa FM, Emanuela Turcu.

Rânduiala a avut loc în Catedrala Arhiepiscopală din Galați.

Încins cu un ștergar la brâu, arhiepiscopul Dunării de Jos a spălat picioarele copiilor și apoi le-a sărutat, aidoma Mântuitorului Iisus Hristos, care, în joia dinainte să fie răstignit pe cruce, a spălat picioarele celor 12 ucenici ai săi, arătându-le ce înseamnă smerenia și iubirea față de aproape.

Copiii care au fost spălați pe picioare de Arhiepiscopul Dunării de Jos, cu vârste cuprinse între 3 și 11 ani, provin din familii sărace și din mai multe centre de plasament din Galați, fiind orfani sau abandonați de părinți.

După săvârșirea rânduielii, cei 12 copii binecuvântați au primit în dar încălțăminte nouă.

În Săptămâna Mare, Arhiepiscopia Dunării de Jos împarte daruri pascale familiilor sărace din Galați și Brăila.

2.500 de nevoiași primesc alimente, îmbrăcăminte și obiecte de igienă personală. La Galați, și primăria asigură masa de paști pentru aproximativ 600 de familii sărace. Acestea primesc alimente și dulciuri.


Ultimele stiri
În decembrie, România intră din nou în ritmul muzicii clascie vieneze: Johann Strauss Ensemble și Russell McGregor prezintă…

Cercetătorii australieni au dezvoltat un test genetic care poate depista riscul crescut de glaucom, principala cauză a orbirii…

Bucureștiul, printre capitalele europene cu cei mai puțini copaci și cele mai multe mașini. Procente mici privind spațiile…

Începe Târgul de Crăciun din Craiova. Atracțiile care îi așteaptă pe vizitatori în centrul orașului | AUDIO

Vâlcea: Guvernul a alocat 20 de milioane de lei pentru căldura din Râmnicu Vâlcea. Noua centrală va funcționa…

Biletele STB s-ar putea scumpi de la trei la cinci lei. Administratorul judiciar propune și eliminarea unor gratuități…

George Simion afirmă că nu renunță la protestul pentru susținerea lui Călin Georgescu, programat sâmbătă în fața Parlamentului.…

Târgul de Crăciun din Sibiu și-a deschis porțile. Peste 120 de căsuțe și o Alee a Poveștilor îi…

Rude angajate în aceeași companie și acuzații de favoritism la Metrorex. Ce dezvăluie o anchetă despre personalul de…

România în Direct. „Șeful s-a supărat”. Este România lui Nicușor Dan isterică?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează