Confidenţialitate


FRANŢA – ROMÂNIA, 0 la 0 la pauză


FRANŢA – ROMÂNIA, 0 la 0 la pauză

Prima repriză s-a terminat fără niciun gol, dar două cartonaşe galbene au fost acordate jucătorilor români. În minutul 32, Chiricheș, căpitanul României, a fost avertizat pentru proteste, după ce arbitrul a dictat fault împotriva românilor. Răzvan Raț a primit cartoanș galben (min 45) după ce l-a lovit cu piciorul în piept pe Giroud.

5 ocazii de gol pentru Franţa şi doar 3 pentru tricolori.

După 45 de minute de joc, cu 2 de prelunguri, scorul în meciul FRANŢA – ROMÂNIA este 0 la 0.

Franţa a avut mingea 58% din timp şi a executat 3 şuturi pe lângă poartă, în timp ce România a avut doar două.

Este al patrulea meci consecutiv la EURO în care România intră cu 0-0 la pauză, după cele cu Olanda (0-2 final), Italia (1-1 final) şi Franţa, toate la turneul de acum opt ani, din 2008.

Peste 15.000 de suporteri români fac galerie pentru echipa naţională de fotbal, pe Stade de France, la Franța – România

 

Foto: UEFA EURO


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează