Confidenţialitate


Franţa îndeamnă toate ţările UE să susţină planul de relansare economică


Franţa îndeamnă toate ţările UE să susţină planul de relansare economică

Administraţia Emmanuel Macron a îndemnat, miercuri, toate statele membre ale Uniunii Europene să susţină planul “istoric” de relansare în valoare de 750 de miliarde de euro propus de Comisia Europeană, informează cotidianul Le Figaro.

“Le cer tuturor statelor europene, fără excepţie, inclusiv celor patru ţări rigoriste, să susţină acest plan”, a declarat ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, în Senatul Franţei.

Uniunea Europeană este “într-un moment istoric”, a subliniat Bruno Le Maire.

Comisia Europeană a propus miercuri un fond de relansare economică în valoare de 750 de miliarde de euro, pentru atenuarea efectelor pandemiei. Conform unor oficiali UE, din această sumă, 500 de miliarde vor fi acordate sub formă de subvenţii, iar restul ca împrumuturi.

Austria, Suedia, Danemarca şi Olanda vor ca fondurile de relansare economică să fie rambursate de către statele beneficiare.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează