Confidenţialitate


Fostul preot Cristian Pomohaci a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei


Fostul preot Cristian Pomohaci a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei

Potrivit acordului încheiat cu procurorii, fostul preot Cristian Pomohaci primește o condamnare de 1 an închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, iar pe parcursul termenului de supraveghere va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile, are obligaţia de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanţei.

Fostul preot Cristian Pomohaci urmează să fie într-o perioadă de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

“În cursul zilei de astăzi, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 478 – 484 din Codul de procedură penală, au semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu inculpatul Pomohaci Cristian Dorin având ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, respectiv săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal (11 acte materiale)”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Procurorii susţin că, în perioada ianuarie 2012 – octombrie 2017, sustrăgându-se de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prevăzute de Codul fiscal, Cristian Pomohaci a declarat la organul fiscal teritorial venituri obţinute din cedarea folosinţei bunurilor imobile aflate în proprietatea sa mai mici decât cele obţinute în realitate, suma nedeclarată ridicându-se la 684.487 lei (echivalentul a 152.883 euro), aferentă unui număr de 11 imobile, cauzând un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în sumă totală de 136.572 lei (din care suma de 114.687 lei reprezintă impozit pe venit, iar suma de 21.885 lei contribuţia la asigurările sociale de sănătate).

Parchetul menţionează că Cristian Pomohaci a plătit acest prejudiciu.


Ultimele stiri
Alertă pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea. Sunt emisii de clor la o instalație | GALERIE FOTO

Google, Open AI și Meta, date în judecată în Statele Unite. Reclamanţii cer oprirea dezvoltării modelelor AI, motivând…

Nicușor Dan: „Marea Neagră a fost pomenită ca risc de securitate pentru Europa” / În Irlanda, Președintele României…

Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează