Confidenţialitate


FLEX – Un an de liceu gratuit în SUA pentru elevii români


FLEX – Un an de liceu gratuit în SUA pentru elevii români

Ambasada Statelor Unite în România, alături de Consiliile Americane pentru Educație Internațională (American Councils for International Education) și de Ministerul Educației Naționale lansează o nouă sesiune de înscrieri pentru programul Future Leaders Exchange Program (FLEX).

Participarea la Programul FLEX este gratuită iar bursa oferită este completă. Până în prezent, 49 de liceeni români, din diferite județe ale țării, au locuit și învățat în Statele Unite ale Americii, în state precum Iowa, Texas, Colorado, California, Ohio, Pennsylvania sau Florida. Programul se adresează în egală măsură și liceenilor cu dizabilități, care sunt invitați să urmeze aceeași procedură de înscriere.

Programul FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite și presupune un schimb de experiență, pe perioada unui an școlar, pentru liceeni, în Statele Unite ale Americii.

Obiectivul programului este de a promova înțelegerea reciprocă între cetățenii Statelor Unite și cei ai țărilor din regiune, pentru ca liceenii să învețe mai multe despre SUA și să le prezinte americanilor țările lor de origine. Fiecare bursier va locui timp de un an alături de o familie americană și va studia într-un liceu american, având toate costurile acoperite prin program.

Pentru ediția 2019-2020, România va beneficia de 35 de burse. În prezent, alți 35 de liceeni români se află în SUA și urmează a reveni în țară anul viitor.

Competiția este deschisă liceenilor care îndeplinesc TOATE condițiile:

• au cetățenie română;

• sunt născuți între 15 iulie 2001 și 15 iulie 2004;

• sunt, la momentul înscrierii, în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a;

• studiază limba engleză în liceu;

• îndeplinesc criteriile pentru a obține viza SUA și nu au stat în SUA mai mult de 3 luni în ultimii 5 ani.

Candidaturile se depun doar online pe siteul https://ais.americancouncils.org/flex, în perioada 1 septembrie – 16 octombrie (ora 23:59) 2018.


Ultimele stiri
Alertă pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea. Sunt emisii de clor la o instalație | GALERIE FOTO

Google, Open AI și Meta, date în judecată în Statele Unite. Reclamanţii cer oprirea dezvoltării modelelor AI, motivând…

Nicușor Dan: „Marea Neagră a fost pomenită ca risc de securitate pentru Europa” / În Irlanda, Președintele României…

Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează