Confidenţialitate


Festivalul Internațional de film KINOdiseea s-a încheiat duminică, la Tulcea


Festivalul Internațional de film KINOdiseea s-a încheiat duminică, la Tulcea

Filmele din selecția Festivalului internațional de film pentru publicul tânăr KINOdiseea, ajuns anul acesta la cea de-a XI-a ediție, au putut fi urmărite la Tulcea, la Teatrul Jean Bart, între 14 și 17 noiembrie.

Timp de zece ani, KINOdiseea a adus în atenția publicului bucureștean și din mai multe orașe din țară, cele mai noi filme pentru copii, în premieră în Europa de Sud-Est sau România, apreciate de publicul internațional și de criticii de film din întreaga lume, premiate la festivaluri internaționale precum Berlin sau Sundance, producții cu tematici educative și sociale care nu intră în rețeaua de distribuție clasică.

Anul acesta, KINOdiseea a avut loc pentru a doua oară la Tulcea, cu şase titluri internaționale aflate în competiția de lungmetraje pentru copii între 3 și 14 ani, familie și profesori.

Pe lângă proiecțiile de filme, copiii au participat la ateliere de actorie, regie și animație stop-motion, coordonate de Paul Grec.

Proiecțiile și atelierele au adunat 1.800 de persoane.

 


Ultimele stiri
Alertă pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea. Sunt emisii de clor la o instalație | GALERIE FOTO

Google, Open AI și Meta, date în judecată în Statele Unite. Reclamanţii cer oprirea dezvoltării modelelor AI, motivând…

Nicușor Dan: „Marea Neagră a fost pomenită ca risc de securitate pentru Europa” / În Irlanda, Președintele României…

Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează