Confidenţialitate


Facturi uriașe la Arhiepiscopia Tomisului. „Suntem aproape în imposibilitate de plată. E jale”, spune purtătorul de cuvânt | AUDIO


Facturi uriașe la Arhiepiscopia Tomisului. „Suntem aproape în imposibilitate de plată. E jale”, spune purtătorul de cuvânt | AUDIO

Arhiepiscopia Tomisului este aproape de colaps financiar. Facturile la curent electric, gaz și căldură sunt, potrivit reprezentanților Arhiepiscopiei, uriașe. Peste 55.000 de lei.

Ultimele facturi pentru utilități primite pentru Palatul Arhiepiscopal golesc sacul Arhiepiscopiei Tomisului. Potrivit părintelui Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopului Teodosie, factura pentru curent electric este de 16.400 de lei.

Pentru căldură, Palatul Arhiepipscopiei Tomisului are de plătit nu mai puțin de 30.000 de lei la RADET. Iar pentru căminul arhiepiscopal, în care locuiește înaltul ierarh al Tomisului, Arhipepiscopia trebuie să plătească 8.000 de lei pentru consumul de gaze.

„În această situație vom încerca să reeșalonăm plățile către furnizori pentru că altfel suntem aproape în imposibilitate de plată”, a declarat, pentru Europa FM, purtătorul de cuvânt al Arhipepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu.

Părintele a mai anunțat că postează facturile pe Facebook pentru a fi văzute de toată lumea. „E jale”, a comentat el.

Factura la căldură pentru Catedrala Sfinții Petru și Pavel, unde oficiază IPS Teodosie, a venit 10.000 de lei.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Autor: Ghiulfer Predescu

Sursa foto: Facebook / Arhiepiscopia Tomisului

Citește și: Arhiepiscopul Teodosie rămâne în carantină. Judecătoria Constanța a respins acțiunea de anulare | AUDIO


Ultimele stiri
Percheziții DIICOT la Oil Terminal și Vama Constanța într-un dosar de fraudă cu petrol. Prejudiciu de peste 25…

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială: România ar putea rămâne cu 15 județe, în loc de 41 | AUDIO

Neamț: Suspiciune de intoxicare cu spray la un liceu din județ. Mai mulți elevi au fost transportați la…

Patru români, suspectați că au fraudat platforma fiscală din Marea Britanie. Prejudiciul depășește 1,7 milioane de lire |…

Pedepse mai mari pentru cei care agresează profesorii. Un proiect de lege USR prevede majorarea sancțiunilor cu 25%…

România în Direct. Comasarea comunelor: aveți încredere în reforma PSD? | AUDIO

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează