Confidenţialitate


Experiment social pe Facebook, legat de vaccinul anticovid: ”Durerile de cap se amplifică atunci când se apropie de aparate electrice”


Experiment social pe Facebook, legat de vaccinul anticovid: ”Durerile de cap se amplifică atunci când se apropie de aparate electrice”

Un clujean a căutat să afle cât de creduli sunt oamenii care se întâlnesc cu o informație pe Facebook, în contextul începerii vaccinării anticovid.

Așa că el a inventat o poveste, despre o presupusă cumnată din Spania care s-a vaccinat anticovid și care a început să resimtă efecte ciudate, ca mai apoi femeia să dispară complet, fără urmă.

”Azi a fost vaccinată cumnata din Spania.
Primele două ore au fost ok dar mai apoi au început dureri mari de ochi și aude un bâzâit ft tare din partea dreapta a capului.Bazaitul se oprește doar în gradina, departe de aparatele electrice. Câinele nu a mai recunoscut-o lătrând fără oprire ft speriat.
Crede ca a fost cipata pt ca atunci când a încercat sa vorbească la telefon acesta nu avea semnal la internet. A trebuit sa vorbim pe fix.
Durerile de cap se amplifica atunci când se apropie de aparate electrice.
Concluzia ei este ca a fost cipata.
Suntem ft îngrijorați de situația ei.
PS: Doua asistente colegele au fost internate. Una cu hemoragie la urechea dreapta cealaltă pur și simplu nu mai distinge culorile calde”, povestește autorul experimentului în postarea inițială.

Multe zeci de comentarii și distribuiri au urmat, unele din partea unor persoane care au preluat mesajul inițial și l-au atribuit unor alte persoane sau au adăugat și mai multe ”detalii” care să suțintă teoriile conspirației din enunțul inițial.

Înainte de a-și edita mesajul inițial, acesta a fost distribuit în grupuri cu un mare număr de urmăritori, unde s-au mai adăugat și alte persoane naive, care au continuat distribuirea fără a verifica infornațiile în vreun fel.

Unii dintre cei care au intervenit în discuții au oferit și conotații religioase întregului proces

Una dintre persoanele care a preluat textul  pe propriul profil, în mod public, a considerat că numele autorului este mai credibil ca ”Ștefan F”:

Marți seara, după aproximativ 12 ore în care textul a fost ca atare public pe profilul său de Facebook, bărbatul a revenit cu explicarea experimentului și a subliniat că totul a fost doar ficțiune.

”Aceasta postare este o ficțiune. Nu trebuie tratata astfel decât Moartea Căprioarei. Importante sunt comentariile la aceasta postare.Va mulțumesc tuturor celor care ați participat și va doresc un An Nou Fericit plin de bucurii și realizări.Doamne Ajuta! În ultimele ore am primit peste 300 de cereri de prietenie”, a comentat Vasile Dan, în încheierea editării asupra postării inițiale.

Ce este Efectul Dunning – Kruger, invocat de autorul experimentului de pe Facebook

Efectul Dunning-Kruger este o eroare de apreciere în care persoane incompetente apreciază eronat competența lor ca fiind mult mai mare decât în realitate.

Nu este prima postare în mod evident cu date false care ajunge să se viralizeze în România. Luni, o prezentare care conține în mod evident exagerări, informații false și înglobează fragmente din mai multe teorii ale conspirației a ajuns să fie luată totuși în serios și viralizată ca fiind ”foarte importantă” în numeroase grupuri și pagini anti-vax (împotriva vaccinării).

Mesajul de pe Facebook de la care a pornit povestea femeii din Spania care a avut o experiență ciudată după vaccinarea anticovid:

Vaccinul anti-COVID în România

Duminică, 27 decembrie 2020, este ziua în care a început vaccinarea anticovid în țările Uniunii Europene. Este și ziua în care a fost prezentat prospectul vaccinului anticovid Pfizer-BioNTech (COMIRNATY).

Comirnaty este indicat pentru imunizare activă pentru prevenirea COVID-19 cauzat de virusul SARS-CoV-2, la persoane cu vârsta de 16 ani și peste.

Vaccinul este o dispersie congelată, de culoare albă până la aproape albă. Se găsește într-un flacon multidoză și trebuie diluat înainte de utilizare.După diluare, un flacon (0,45 ml) conține 5 doze a câte 0,3 ml.

Vaccinul se păstrează la congelator, la temperaturi cuprinse între -90°C și -60°C, în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină.

După decongelare, vaccinul trebuie diluat și utilizat imediat. Cu toate acestea, datele privind stabilitatea în timpul utilizării au demonstrat că, după ce a fost scos din congelator, vaccinul nediluat poate fi păstrat înainte de utilizare timp de până la 5 zile, la temperaturi de 2°C-8°C sau timp de până la 2 ore, la temperaturi de până la 30°C, se mai arată în prospect.

Duminică, prima persoană vaccinată la Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș a fost Mihaela Anghel, asistentă medicală generalistă, membru al echipei medicale care, în 27 februarie 2020, a preluat primul pacient din România confirmat cu virusul SARS-CoV-2


Ultimele stiri
Percheziții la Parchetul Curții de Apel Constanța într-un dosar de corupție. Doi procurori sunt vizați

ANRE va introduce un sistem de evaluare pentru furnizorii de energie și gaze. Consumatorii vor putea lăsa recenzii…

Ce măsuri poate lua ANRE pentru blocarea „băieților deștepți” din energie. Șeful instituției, George Niculescu: Cea mai mare…

Plutonierul care l-a văzut pe băiețelul de cinci ani, căutat timp de două zile la Sebeșu de Sus:…

Amenzi mai mari pentru gălăgie și muzică la volum ridicat. Camera Deputaților a adoptat legea | AUDIO

Donald Trump a ajuns în China. Discuțiile cu liderul Xi Jinping vor viza, printre altele, comerțul și conflictele…

Concluziile summitului B9. Secretarul general al NATO: „Rusia rămâne amenințarea directă a NATO. Nu putem lăsa garda jos”…

Ce poate face România pentru a evita o criză economică profundă. Analist economic: E nevoie de disciplină fiscal-bugetară…

Discuții la Cotroceni între Mirabela Grădinaru și Olena Zelenska, în ziua summitului B9 | GALERIE FOTO

Liderul partidului Reform UK, Nigel Farage, investigat de Parlamentul britanic pentru o donație de cinci milioane de lire…