Confidenţialitate


Experiență la toarta cratiței


Experiență la toarta cratiței

În cea de-a doua emisiune Medium Rare, la Europa FM, Adrian Hădean povesteşte despre începuturile şi încercările pe care i le-a oferit cariera de bucătar.

“Pot să număr la prima vedere cel puțin zece urme de cuțit, ușă de cuptor încins, feliator, mandolină, ulei clocotit, bătături de la cuțit – astea doar pe mâini. Mai sunt și unele care s-au vindecat bine și nu se mai văd clar, dar pe care mi le amintesc perfect. Încă am chitanțele zecilor de sesiuni de acupunctură la care am apelat pentru a-mi dezumfla picioarele care, după sute de ore de marș în jurul mașinii de gătit, arătau ca niște bușteni.

Am intrat în lumea asta la 19 ani și de atunci m-am apropiat de bucătărie mereu, căutând fără încetare bucătăria mea. Am citit mult, am gătit mult, am inovat după înțelegerea mea sau am crezut că inovez doar pentru a afla în scurt timp că marea gaură din covrig pe care tocmai o inventasem a mai fost șlefuită și de alții, cu mult timp înaintea mea. Am stricat multă mâncare și am făcut multă, mult mai multă mâncare bună, cinstită. La fel ca mine sau chiar mai bine, mulți alți pioni, nebuni sau regi care populeză bucătăriile și livrează zilnic mâncare bună, mediocră sau proastă unei națiuni flămânde și tot mai preocupată de aspirații prea înalte pentru a-și mai îngădui să facă mâncare pentru sine.

Poate că emisiunile de televiziune contribuie la așezarea bucătarilor pe un piedestal, dar în cele din urmă consumatorul e cel care decide dacă piedestalul e din marmură sau din cretă. Însă pentru a putea face asta în cunoștință de cauză, consumatorul trebuie să fie educat, inclusiv sau mai ales în legătură cu meseria de bucătar”, şi-a început Adrian Hădean emisiunea de duminică.

Emisiunile complete Medium Rare pot fi ascultate exclusiv pe europafm.ro, în pagina dedicată!

Crock-Pot Slow Cooker


Ultimele stiri
Sorin Grindeanu: „Mă acuză de blat cu americanii” | Reacții de la București, după dezvăluirile Wall Street Journal

În speranța că trupele americane ar rămâne în Polonia, autoritățile oferă 15.000 de dolari anual pentru fiecare militar…

„O adevărată furtună pe scena politică” | Presa greacă reacționează în scandalul declanșat de ambasadoarea americană la Atena,…

Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează