Confidenţialitate

Exerciţiile fizice ar putea ajuta la prevenirea răcelii

Cercetătorii americani au colectat date de la o mie de bărbaţi şi femei între 18 şi 85 de ani pe parcursul a 12 săptămâni.

Ei au monitorizat câte infecţii respiratorii au suferit participanţii şi ce nivel de activitate fizică au avut.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că frecvenţa răcelilor printre oamenii care au făcut exerciţii fizice cinci sau mai multe zile pe săptămână era cu 46% mai redusă decât în cazul persoanelor sedentare.

Mai mult, numărul zilelor în care oamenii activi au suferit simptome de răceală a fost cu 41% mai scăzut şi răcelile au fost mai puţin severe decât în cazul persoanelor care nu fac exerciţii fizice în mod regulat.

O explicaţie, spun medicii, ar fi că exerciţiile fizice activează sistemul imunitar care poate astfel să atace viruşii mai eficient.