Confidenţialitate


Dr. Jurma: Viteza de vaccinare a depăşit viteza de infectare pentru prima dată în valul 4-Delta


Dr. Jurma: Viteza de vaccinare a depăşit viteza de infectare pentru prima dată în valul 4-Delta

Epidemiologul Octavian Jurma salută ritmul de vaccinare anti-Covid din aceste zile.

Potrivit lui, în weekend, viteza de vaccinare a depăşit viteza de infectare pentru prima dată în valul 4-Delta.

“Dacă vaccinarea continuă în ritmul mediu din ultimele 7 zile (62,400 doze 1 pe zi) atunci:

– ţinta de 10 milioane persoane vaccinate cu prima doză (52% din populaţia rezidentă) va fi atinsă la 29 decembrie 2022

– ţinta de 15 milioane persoane vaccinate cu prima doză (78% din populaţia rezidentă) va fi atinsă la 19 martie 2022”, a arătat el, într-o postare pe Facebook.

Octavian Jurma susține că numărul mediu de cazuri noi confirmate în ultimele 7 zile a fost de 15.000, ceea ce corespunde (la o rată reală de infectare de minim 1:5) unui minim de 75.000 de infectări noi pe zi.

“Pandemia se mişcă deci în continuare la o viteză mai mare decât vaccinarea însă în weekend viteza de vaccinare a depăşit viteza de infectare pentru prima dată în valul 4-Delta. Făcând abstracţie de consecinţele bolii, atât infectarea cât şi vaccinarea scad prin imunizare numărul de persoane susceptibile la infecţie. Dacă vaccinarea continuă în acest ritm, în 2 săptămâni viteza de scădere a populaţiei neimunizate recent se va dubla. Acest fenomen va accentua viteza de ieşire din valul 4-Delta şi va scurta perioada de platou care pare să instaleze în aceste zile”, a adăugat el, recomandând ca populația să se vaccineze cu doza a treia: “În acest context vă recomand să faceţi doza booster 2 (a 3-a doza sau al 2-lea rapel), pentru că datele din Israel arată ca rata de infectare scade dramatic în randul celor cu a 3-a doză în raport cu cei vaccinaţi cu schema completă în urmă cu 6 luni”.

“Singura necunoscută pe câmpul de bătălie cu pandemie rămâne acum răspunsul politic care a mai inhibat o dată un debut promiţător al campaniei de vaccinare şi a luat apoi măsuri care au stimulat rata de infectare”, a conchis Octavian Jurma.

”Dragilor, nu vă obligă nimeni să vă vaccinaţi, nici eu, nici medicii, nici autorităţile statului. Noi doar vă recomandăm să vă vaccinaţi. Vaccinarea se face doar pe baza unui consimţământ informat şi semnat la centrul de vaccinare. Aşadar, trebuie să vrei să te vaccinezi şi să semnezi că vrei să te vaccinezi, înainte să se atingă un medic de tine”, le-a transmis medicul Octavian Jurma celor care acuză că sunt obligaţi să se vaccineze.

”Doar pandemia vă obligă să vă infectaţi fără consimţământ, iar românii umplu spitalele şi cimitirele pentru că se infectează, nu pentru că se vaccinează”, a completat medicul.

Octavian Jurma critică transformarea certificatului verde într-un instrument de represiune împotriva celor nevaccinaţi prin eliminarea testelor din criteriul de validare.

”Rolul certificatului digital verde este să ne unească pe o platformă de responsabilitate, nu să ne dividă pe o platformă de discriminare”, a conchis el.

FOTO: Pixabay


Ultimele stiri
Cerealele din Europa, pline de substanțe chimice: Concentrațiile sunt de 100 de ori mai mari decât în apa…

București: Bărbat decedat după ce a fost lovit de o motocicletă în Pasajul Unirii

Ucraina acuză Rusia că trimite copii ucraineni din teritoriile ocupate în tabere de „reeducare” din Coreea de Nord…

Portretul lui Moș Nicolae: cum îl descriu copiii și cum și-l amintesc adulții. Copil: „Cred că este invizibil”…

Nicușor Dan a trimis Parlamentului, pentru reexaminare, legea privind combaterea extremismului | AUDIO

STUDIU: Peste jumătate dintre europeni se tem că Rusia le-ar putea ataca țara, în timp ce doar 19%…

DEZBATERE ELECTORALĂ. Dan Trifu, candidat independent la Primăria Capitalei: „Nu vreau să mai predau orașul unor grupuri de…

Prahova: În Câmpina, locuitorii fac zilnic mai multe drumuri pentru a-și asigura apa potabilă și menajeră, în contextul…

Vladimir Putin ar fi autorizat, în 2018, otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei sale |…

Care este culoarea anului 2026 și ce semnificație are, conform Institutului Pantone | AUDIO