Confidenţialitate


Dosarele Panama din perspectivă jurnalistică. Cine sunt românii care lucrează la anchetă


Dosarele Panama din perspectivă jurnalistică. Cine sunt românii care lucrează la anchetă

Dezvăluirile din dosarele Panama sunt rezultatul muncii a 370 de jurnaliști din aproape 80 de țări.

Timp de un an și jumătate aceștia s-au coordonat în 25 de limbi și au studiat 11 milioane de documente din 21 de paradisuri  fiscale.

Evident, au reușit să păstreze secretul muncii lor astfel încât cea mai mare amplă colaborare transfrontalieră din istoria  jurnalismului să fie făcută publică în același timp.

Secretele din dosarele Panama au ajuns inițial la ziarul german  Suddeutsche  Zeitung care, ulterior, a făcut echipă cu ziariștii de Consorțiul Jurnaliștilor de Investigație și cu cei de la OCCRP, o organizație care se ocupă cu investigații de corupție și crimă organizată. În România, ambele organizații sunt reprezentate de Paul Radu, care de altfel, este și directorul executiv al OCCRP, adică Organized Crime and Corruption Reporting Project.

El ne-a povestit că la documetele Panama au avut acces deplin doi jurnaliști români, dar la scrierea anchetelor au contribuit alți 8 jurnaliști de investigație care scriu la Rise Project, o altă platformă online.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Paul Radu a lucrat ani la rând în presa tradițională, la fel ca și ceilalți jurnaliști de la Rise Project. Aproape toți au premii internaționale în jurnalism, iar o parte dintre ei sunt bursieri ai unor mari universtități americane.  Mihai Munteanu este  și el membru al Consorțiului Jurnaliștilor de Investigație și al OCCRP. În 2005, articolele sale, publicate în Evenimentul Zilei,  au contribuit la demisia șefului Cancelariei Prezidențiale de atunci, Elena Udrea.

Treptat, asemenea jurnaliști au fost obligați să plece  din presa scrisă autohtonă care nu a mai publicat investigații valoroase. Au aderat la  comunități independente finanțate cel mai adesea din fonduri americane și elvețiene.

Au dezvăluit ilegalități comise în afaceri precum Roșia Montană, mita pentru fregate, Rafo, Voiculescu-Crescent, transferurile din fotbal și nu numai.

În timp, aceștia au contribuit la creearea unor baze de date uriașe care ajută alți jurnaliști să dea de urma corupților și a celor care fac crimă organizată în Europa și Asia.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Așa că viitoarele investigații vor fi despre cei 100 de oameni de afaceri și politicieni români care și-au ascuns secretele în dosarele Panama.

Foto: contul de Twitter al lui Paul Radu

 

 


Ultimele stiri
ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria

Parlament: Suveraniştii decid marţi dacă au sau nu semnăturile necesare pentru iniţierea suspendării preşedintelui României

Cabinetul Bolojan se reuneşte marţi în şedinţă; ar urma să fie adoptată Ordonanţa ‘trenuleţ’ | AUDIO

Un bărbat responsabil de crearea unui post de radio care făcea propagandă legionară, plasat sub control judiciar pentru…

Cele două moțiuni simple împotriva ministrului de Interne și a ministrului Justiției au fost respinse în urma unor…

Cântăreţul britanic Chris Rea a încetat din viață la vârsta de 74 de ani. Printre cele mai cunoscute…

O propunere legislativă prin care să fie interzisă promovarea ideilor comuniste și a organizațiilor de acest fel, depusă…