Confidenţialitate


Dosar penal în cazul ambarcaţiunii care a intrat în colonia de pelicani, din Delta Dunării


Dosar penal în cazul ambarcaţiunii care a intrat în colonia de pelicani, din Delta Dunării

Administraţia Biosferei Delta Dunării anunţă că va sesiza organele penale  în cazul ambarcaţiunii care a intrat în colonia de pelicani, din Delta Dunării la sfârșitul săptămânii trecute.

Administraţia a identificat firma care deţine şalupa, dar şi pe cel care o conducea. Reprezentantul firmei a fost chemat pentru lămurirea situaţiei, insa acesta nu s-a prezentat.

Firmei în cauză i se impută nerespectarea regimului ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, iar fapta contituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.

Amenzile sunt mici şi se aplică foarte rar, spune Cătălin Ţibuleac, de la  Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării: “Amenzile sunt foarte mici. există regulament, există lege, numai că unii șalupiști inconștienți încearcă să forțeze nota pentru a-i impresiona pe turiștii pe care îi iau în barcă, pentru a obține un bacșiș mai mare.”

Administraţia Biosferei Delta Dunării a anunţat că doreşte să limiteze numărul ambarcaţiunilor care pot circula în Deltă, tocmai pentru a proteja păsările care trăiesc acolo.

La sfârşitul săptămânii trecute, pe reţelele de socializare au apărut forografii cu o ambarcaţiune care transporta turişti în Delta Dunării şi care intra cu viteză într-o colonie de pelicani.

E un comportament iresponsabil, atrag atenţia organizaţiile de mediu, iar urmările sunt greu de calculat.

Foto- Facebook/Marian Strinoiu

 


Ultimele stiri
Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

Atac armat în apropierea Casei Albe, la Washington: Cinci persoane au fost împușcate. Un suspect s-ar fi baricadat…

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale

Alzheimer este diagnosticul unui om, dar schimbă viața unei familii. Ce trebuie să știe aparținătorii (P)

Constanța: Ce spune conducerea Oil Terminal în urma perchezițiilor DIICOT la sediul din port. Fostul director comercial și…

SUA: Opt oameni au murit după prăbușirea unei clădiri în Brooklyn, New York. Cel puțin 16 persoane au…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează