Confidenţialitate


Doru Dima: Angajații ar trebui să accepte o scădere salarială și ar trebui să-și ia 2-3 joburi care să nu-i încarce mai mult de 8 ore pe zi | AUDIO


Doru Dima: Angajații ar trebui să accepte o scădere salarială și ar trebui să-și ia 2-3 joburi care să nu-i încarce mai mult de 8 ore pe zi | AUDIO

Doru Dima, expert în Psihologia Muncii și specialist Resurse Umane, a fost invitatul Adrianei Nedelea în emisiunea Piața Victoriei, la Europa FM, unde a explicat că viitorul pe piața muncii se întâmplă deja și are loc sub ochii noștri. Sfatul lui Doru Dima pentru angajați este să accepte o scădere salarială și o serie de 2-3 joburi care să nu-i încarce mai mult de opt ore pe zi; să-și automatizeze procesele de lucru astfel încât să se simtă „în control”.

„Abuzurile companiilor s-au răsfrânt asupra stării de bine a angajaților. Și atunci, în momentul în care piața s-a deschis un pic, a apărut nevoia de a-ți căuta un job, dar a apărut și ceea ce numim o stare de bine pe care ai identificat-o pentru că tu poți să stai acasă, poți să-ți vezi de copii, poți să-ți vezi de familie, poți să faci și alte lucruri, dar să-ți iei aceeași bani”, a spus Doru Dima la Europa FM.

Specialistul în Resurse Umane a mai explicat că atunci când o persoană vine să se angajeze, prima lui întrebare se referă la frecvența cu care trebuie să vină la birou.

„Și este normal. Nu o să ne mai întoarcem niciodată la ceea ce a fost și ar fi bine ca angajatorii să înțeleagă lucrul acesta. În afară de joburile care presupun prezența fizică, obligatorie. Noi nu o să mai fim o piață a forței de muncă din România, noi o să fim o piață a forței de muncă globală. Și legislația aici trebuie schimbată”, a mai spus Doru Dima la europa FM.

Doru Dima: Oamenii ar trebui să accepte o scădere a salariului și să-și găsească două-trei joburi, care să nu-i încarce mai mult de opt ore pe zi, pentru că este distructiv pentru sănătatea mentală

„Oamenii se vor îndrepta din ce în ce mai mult spre a-și identifica… sau i-aș sfătui să facă lucrul acesta, de a accepta o scădere a salariului, dar de a-și găsi alte două-trei joburi, care să nu-i încarce mai mult de opt ore pe zi pentru că este distructiv pentru sănătatea mentală și să se dezvolte foarte mult, să-și automatizeze foarte mult din procese astfel încât să poată să se simtă în control”, a explicat Doru Dima la Europa FM.

Citește și: Doru Dima, specialist în Resurse Umane, despre cele trei mari probleme ale managerilor: Nu știu să motiveze, să delege, să-i sprijine pe subordonați în dezvoltarea personală| AUDIO


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…