Confidenţialitate


Documentarul ”Planeta Petrila”, de Andrei Dăscălescu, în cinematografe, din 23 iunie


Documentarul ”Planeta Petrila”, de Andrei Dăscălescu, în cinematografe, din 23 iunie

Documentarul ”Planeta Petrila”, realizat de Andrei Dăscălescu, va rula în cinematografele româneşti din 23 iunie, informează Transilvania Film.

”Planeta Petrila” urmăreşte, timp de trei ani, două lumi: cea a lui Ion Barbu, fost miner devenit artist şi activist, şi cea a minerului-brigadier Cătălin Cenuşă.

Ambele personaje se luptă cu sistemul: artistul pentru a salva de la demolare clădirile istorice ale minei, pe care le visează transformate în centre culturale, iar minerul pentru a-şi transfera brigada la o altă mină.

Documentarul realizează portretul unei lumi rămasă fără perspective, cu accente absurde, adesea amuzante, dar cu teme universale precum rezistenţa prin artă, păstrarea identităţii şi alternativa culturală a unui oraş în era post-industrială.

”Planeta Petrila” a avut premiera mondială în secţiunea First Appearance Competition a Festivalului Internaţional de Film Documentar din Amsterdam – IDFA 2016 şi va putea fi văzut în avanpremieră în România la Petrila, pe 4 iunie.

Filmul va fi proiectat la Festivalul Internaţional de Film Transilvania – Zilele Filmului Românesc şi la Pelicam, în cadrul competiţiei Black Sea Docs, fiind disponibil pe HBO şi HBO GO din 22 iunie.

Cunoscut publicului pentru ”Constantin şi Elena” pentru care a luat premiul First Appearance la IDFA, în 2008, şi premiul pentru debut la TIFF 2009, Andrei Dăscălescu semnează regia, scenariul şi imaginea pentru ”Planeta Petrila”, cel de-al doilea film documentar al său.

Montajul a fost realizat de Mircea Olteanu, Ştefan Pârlog şi Andrei Dăscălescu, iar sunetul de Ioan Filip şi Dan-Ştefan Rucăreanu.

Producătorul filmului este Anamaria Antoci, iar coproducători sunt Hanka Kastelicová (HBO Europe), Alina David şi Andra Radu (HBO România).


Ultimele stiri
Dezabetere în Parlament privind digitalizarea sectorului public. Președintele Comisiei pentru comunicații din Senat: „Dacă lucrurile nu se mișcă în România…

„Batogul de sturion”, al 16-lea produs românesc recunoscut și înregistrat la nivel european

Piața Victoriei. Invitat este scriitorul și profesorul universitar Radu Vancu

Două loturi de stafide au fost retrase din magazinele Lidl. Produsele prezintă reziduuri de pesticide | AUDIO

Buzău: Pacienții care au nevoie de dializă au fost transportați cu ajutorul șenilatelor la spital | AUDIO

Guvernul Spaniei cere procurorilor o investigație asupra unor rețele de socializare după ce ar fi răspândit imagini pornografice…

Mai avem o șansă de a salva cele peste 230 de milioane de euro din PNRR, transmite Dragoș…

Liderul PSD, Sorin Grindeanu: Foarte bine că s-a clarificat în sfârşit subiectul pensiilor magistraților | AUDIO

Performanță istorică pentru România la Jocurile Olimpice de iarnă. Echipa de bob masculin a obținut locul 5, cel…

Prahova: 59 de localități au rămas fără energie electrică din cauza ninsorilor și viscolului, aproape 90.000 de consumatori…