Confidenţialitate


ROMÂNIA SĂLBATICĂ ajunge în aproape 40 de orașe în a doua săptămână de la lansare


ROMÂNIA SĂLBATICĂ ajunge în aproape 40 de orașe în a doua săptămână de la lansare

Peste 16000 de oameni au văzut documentarul după primul weekend în cinema

Cel mai mare proiect de film documentar dedicat naturii din țara noastră, România Sălbatică, s-a lansat în cinematografele din întreaga țară pe 17 septembrie, înregistrând 16.332 de spectatori după primul weekend și devenind astfel unul dintre cele mai apreciate documentare din box office-ul autohton. În a doua săptămână de proiecții filmul va putea fi văzut în peste 80 de cinematografe din 39 de orașe din țară, distribuit de Transilvania Film. Program complet 24 -30 septembrie: https://bit.ly/RS_cinema2 

„Reţeta documentarului echilibrat care te ţine în scaun pe tot parcursul lui, transparent şi sincer.” (Alberto Păduraru, LiterNet), „Un film copleșitor, misterios și surprinzător.” (Adrian Titieni), „Un documentar minunat prin intermediul căruia i-aș invita pe toți să redescopere această țară.” (Pavel Bartoș), „Un film despre fragilitatea extremă a lumii în care noi trăim.” (Alex Găvan), „Restaurează o conexiune sufletească cu natura.” (Monica Bîrlădeanu) sunt doar câteva din descrierile făcute de cei care au văzut filmul pe marile ecrane.

Premiera de Gală, de la Amfiteatrul „Mihai Eminescu” din capitală, din 15 septembrie, a strâns peste 1500 de oameni care s-au bucurat în aer liber de imaginile spectaculoase surprinse de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache. Puțin din atmosfera serii de gală a fost surprinsă aici: https://bit.ly/PremieraGalaRS 

Povestea celui mai autentic proiect de film documentar despre România este narată de cunoscutul actor Adrian Titieni, iar coloana sonoră e semnată de compozitorul Alexei Țurcan, piesa centrală a filmului, „Du-mă, vântule!”, interpretată de Mădălina Pavăl, devenind extrem de populară imediat după lansare.

România Sălbatică este un demers unic pentru țara noastră și s-a bucurat încă de la început de susținerea specialiștilor din ONG-urile de mediu, a administratorilor parcurilor și rezervațiilor naturale, precum și a întregii comunități de fotografi și pasionați de natură. Felul în care documentarul este montat și narat deschide în mod constructiv una dintre cele mai relevante conversații în spațiul public despre necesitatea conservării naturii.

Dincolo de prezența în cinema, vineri, 24 septembrie, România Sălbatică va avea o proiecție specială în cadrul celei de-a 12-a ediții Noaptea Albă a Filmului Românesc, la Amfiteatrul TNB, de la ora 20:00. Biletele au fost deja puse în vânzare și pot fi achiziționate de la casierie sau online: https://bit.ly/RS_NAFR 

***

La confluența dintre Carpați, Dunăre și Marea Neagră, se află unul dintre locurile cu cea mai mare biodiversitate din Europa. Mărturie stau imaginile de către Dan Dinu și Cosmin Dumitrache în cel mai amplu documentar dedicat naturii din țara noastră.  Filmul te va purta timp de 2 ore în cele mai sălbatice zone din România, printre cele mai interesante animale, pentru a descoperi cele mai frumoase povești. Țara ta, așa cum nu ai văzut-o până acum!

***

România Sălbatică este o producție NTD Film, co-produsă de HBO Europe, Libra Films și Avanpost Media.

Recomandat de: Europa FM

***

Noutăți, programul evenimentelor din țară și povești din culisele filmărilor vor fi postate pe pagina de Facebook a filmului precum și pe pagina de Instagram.

Trailer:  YouTube | Facebook

Mai multe informații: www.romaniasalbatica.ro


Ultimele stiri
SRI a instruit aproape 1.200 de profesori să identifice elevii care ar putea ajunge teroriști | AUDIO

Gorj. Peste 800 de oi ale unui fermier vor fi eutanasiate după ce au fost confirmate cu variolă…

CE Natație. David Popovici ajunge în semifinalele probei de 100 metri liber cu cel mai bun timp

Centrala de la Cernavodă ar putea fi oprită controlat după ce Dunărea a scăzut cu încă 3 centimetri

Cutremur Columbia: Peste 130 de oameni și-au pierdut viața, aproape 500 au fost răniți | AUDIO

Căsuțe pentru pisicile comunitare din Arad. Primăria le va oferi gratuit asociațiilor de proprietari | AUDIO

Radu Miruță, vizită la unităţile de producţie ale Otokar şi Rheinmetall de la Mediaș: „Este un lucru sănătos…

Nivelul Dunării continuă să scadă. Apele Române recomandă noi lucrări de dragare. Ar fi nevoie să plouă două-trei…

Atacul asupra ambulanței din Cluj: cum a dus dezinformarea despre „ambulanța care răpește copii” la violență. Sociolog: „Trebuie…

Columbia: Cel puțin 50 de oameni au murit după ce un cutremur cu magnitudinea 7,4 a lovit vestul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează