Confidenţialitate


Directorul general al grupării Newcastle, reţinut într-o anchetă a fiscului britanic


Directorul general al grupării Newcastle, reţinut într-o anchetă a fiscului britanic

Sediile cluburilor West Ham United și Newcastle United au fost percheziționate miercuri de agenți ai fiscului britanic, într-o anchetă efectuată în Anglia și Franța, cu privire la fraude financiare.

Au fost reținute mai multe persoane implicate în fotbalul profesionist, printre care și directorul general al lui Newcastle, Lee Charnley.

Potrivit presei britanice, ancheta ar urma să se extindă și la alte cluburi și vizează transferurile efectuate de cele două grupări în ultimii șapte ani și comisioanele plătite jucătorilor și impresarilor. Her Majesty’s Revenue and Customs, departamentul guvernamental care se ocupă cu colectarea taxelor, a anunțat că în cadrul acestei operațiuni au fost confiscate documente, acte financiare, computere și telefoane mobile.

West Ham, fosta adversară a Astrei Giurgiu în Liga Europa, ocupă locul 14 în Premier League în timp ce Newcastle evoluează în liga a doua engleză și tocmai și-a asigurat promovarea matematică în primul eșalon.


Ultimele stiri
Jurnaliștii postului public de televiziune și radio din Australia intră în grevă pentru 24 de ore. Cer salarii…

Statele Unite propun Iranului un plan în 15 puncte pentru a încheia războiul. Primele cinci solicitări vizează sectorul…

Ilie Bolojan afirmă că, în ciuda măsurilor, Guvernul nu va putea anula creșterea de preț la carburanți: „Aceste…

Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…