Confidenţialitate


Dantură creată în laborator


Cercetătorii de la Universitatea de Ştiinţe din Tokyo susţin că o astfel de dantură nu diferă prea mult faţă de cea normală.

Specialiştii speră ca pe viitor celulele stem să poată fi folosite nu numai pentru refacerea unei danturi sănătoase ci şi pentru refacerea unor organe afectate de boală sau de trecerea anilor.

Este vorba despre o tehnică prin care celulele stem să permită creşterea unor organe în interiorul corpului astfel încât să facă posibilă înlocuirea organelor bolnave.

Celulele stem au fost în prim planul acestei cercetări, deoarece acestea au abilitatea de a se transforma în orice alt tip de celule.

Cercetătorii japonezi au recoltat celule stem, le-au crescut în laborator timp de cinci zile până au format un mic ‘mugure’, care a fost apoi transplantat adânc în maxilar.

Cinci săptămâni mai târziu, a putut fi observat vârful dintelui iar după alte şapte săptămâni acesta a ajuns la dimensiunea unui dinte mătur.

Dantura sănătoasă astfel creată este complet funcţională, fiecare dinte având toate componentele unui dinte normal: dentină, smalţ, vase de sânge, fibre nervoase, coroană şi rădăcină.


Ultimele stiri
De ce nu renunță Ilie Bolojan la scaunul de premier? Premierul Ilie Bolojan vine la „România în Direct”

Tudor Gheorghe transmite că este bine. Artistul a fost internat noaptea trecută la Spitalul de Neurochirurgie din Iași…

Cresc din nou prețurile la benzină și motorină. În București, litrul de motorină trece de 9 lei la…

Sondaj: Opt din zece români au redus cheltuielile neesențiale din cauza scumpirilor | AUDIO

Bărbat care și-a amenințat soția și socrii, împușcat mortal de polițiști în Neamț după ce ar fi încercat…

Argeș: Avarie la o conductă de gaze din comuna Rucăr. Alimentarea a fost oprită. Cele 100 de persoane…

Preşedintele Nicuşor Dan, la Consiliul European informal din Cipru. Discuții privind criza din Orientul Mijlociu

DEȘTEPTAREA: Job în Marea Britanie – 60.000 de lire pe an pentru a avea grijă de câinele unei…

Tudor Gheorghe, transportat la spital după ce a căzut într-un hotel din Iași

Legea femicidului a fost publicată în Monitorul Oficial: infracțiunea este definită oficial și pedepsită la fel ca omorul…