Confidenţialitate


Cum influenţează cortizolul, numit şi hormonul stresului, memoria


Cum influenţează cortizolul, numit şi hormonul stresului, memoria

Cortizolul, cunoscut sub numele de “hormonul stresului” joacă un rol extrem de important în menținerea sănătății corpului nostru.

Printre subiectele studiate privind cortizolul se numără și influența acestuia asupra memoriei la persoanele în vârstă. Într-un studiu, persoanele la care s-au înregistrat niveluri ridicate de cortizol în timpul nopții au avut un volum cerebral mai mic și au înregistrat rezultate mai puțin bune la testele cognitive. Viteza de procesare a informației, atenția, abilitățile de concentrare, de planificare și de organizare au fost afectate. Rezultatele au fost însă mai bune în cazul celor care au prezentat niveluri crescute de cortizol dimineața.

Există o relație fiziologică între cortizol și memorie, dar specialiștii nu știu exact care este cauza și care este efectul? Problemele de memorie apar din cauza nivelurilor crescute de cortizol, sau pierderea memoriei conduce la astfel de creșteri?

Oamenii de ştiinţă investighează, de asemenea, legăturile cortizolului cu bolile cardiovasculare sau cu obezitatea.

“Efectele cortizolului se resimt pe practic tot corpul”, declară un medic endocrinolog din New York. Dar suntem doar la începutul drumului privind înțelegerea efectelor acestui hormon.

Mulți dintre medicii endocrinologi sunt interesaţi de felul în care nivelul de cortizol din corp din fiecare zi, fie unul crescut, fie unul scăzut, ar putea face diferenţa pentru starea noastră de sănătate.

Există deja îngrijorarea că hormonul numit cortizol conduce la o creşterea în greutate. Apare din nou întrebarea: care este cauza și care este efectul? Cotizolul provoacă o creștere în greutate, sau creșterea nivelului de cortizol este o consecință a creșterii în greutate? Studii suplimentare sunt necesare pentru a lămuri această problemă.

Cortizolul participă la reglarea nivelului de zahar din sânge, adică a glicemiei, controlează metabolismul, dar este implicat și în raspunsul imun al corpului, în controlul tensiunii arteriale, în echilibrarea electroliților, sau în evoluția sarcinii.

Cortizolul este sintetizat la nivelul glandelor suprarenale, care sunt situate la polul superior al rinichilor. Sinteza și eliberarea cortizolului în circulație sunt controlate de alți hormoni, eliberați de hipotalamus și glanda pituitară, ambele fiind găsite în creier.

În situații stresante, cortizolul se varsă în sânge și mobilizează sursele de energie, pregătind astfel organismul pentru a supraviețui stresului.

Medicul endocrinolog este cel care se ocupă cu diagnosticarea și tratarea problemelor glandelor endocrine, precum glandele suprarenale, cele care secreta cortizol.


Ultimele stiri
Polonia nu va mai trimite Ucrainei avioane MiG-29. Motivele invocate de Varșovia

Procurorii din Germania au reținut un român care voia să instaureze un regim nazist în România | AUDIO

Cum au funcționat „Azilele groazei” de la Bihor fără ca autoritățile să intervină? Explicațiile ministrului interimar al Muncii…

Nicușor Dan le cere partidelor să se întâlnească pentru a găsi o soluție de compromis: „Nu cer prea…

Plafonarea preţului la motorină nu va fi prelungită. Deputat PSD: „Ne-am opintit la o comisie” | AUDIO

Tot mai mulți copii sunt răniți în urma unei provocări populare pe internet. Avertismentul medicilor privind încălzirea jucăriilor…

Cum alegi corect vata minerală disponibilă la MatHaus pentru o izolație eficientă (P)

Cum alegi culorile și lumina pentru un dormitor odihnitor (P)

Apele Române cer tragerea la răspundere penală a conducerii Termocentralei Paroșeni pentru poluarea masivă a Jiului | AUDIO

Creatorii de anunțuri false pentru investiții, în vizorul procurorilor. Percheziții în România, Republica Moldova și Ucraina | AUDIO